b’estfest ziua 1 (si ultima) 3 iulie 2009
Posted by raul in bucurii, muzici, nebun cu nervii.1 comment so far
cand ma gandeam ca bestfest e printre putinele spatii spalate si degajate, unde fiecare e lasat sa-si vada/asculte de-ale lui, s-a intamplat in timpul concertului polarkreis 18 ceva ce mi s-a parut sub orice manelizare: din fata scenei paralele se incerca bruierea unui concert pe care fanii motorhead il taxau sub nivelul lor. very lame. credeam ca s-a trecut demult de faza in care rockerii ii capsau pe depesari. solistul de polarkreis a reactionat insa f misto cand s-a mutat pe scena adversa si le-a cantat relaxat pletosilor loviti subit de exigenta.
moby a tinut pur si simplu concertul anului (pana acum). solista lui, tina turner lookalike, ne-a luat mintile. un show total care s-a treminat cu hitul rave pe care-mi pierdeam mintile cand aveam 16 ani. nu ca nu mi le-as fi pierdut si acum.
atat pt mine anul asta, mai voiam si franz ferdinand & the charlatans, dar am ales din nou the beach. si sper sa-mi revina vocea dupa lift me up lift me up higher nowama:
b’estfest ziua zero 2 iulie 2009
Posted by raul in bucurii, dansul e normal la varsta mea, muzici.Tags: bestfest 2009
4 comments
ascult patrice doar la radio, insa mi-a placut mult concertul lor
pe white lies i-am auzit vag din tabara cealalta, pt ca voiam sa stam in primul rand la the killers. si a meritat. the killers suna foarte bine live. si chiar daca nu ma omor dupa ultimul lor album, show-ul m-a prins. am uitat de ploaie si frig
oana a prins unul din betele tobosarului de la the killers. si era cat pe ce sa fie linsata de niste pusti simpatici
nu m-am impacat cu berea ciuc. am primit niste flyere cu heineken, dar nu m-am prins unde gaseai berea aia
desi azi mi-am luat pelerina de ploaie la mine, nu stiu daca ajung la moby. n-am chef sa mi se dezlipeasca si cealalta pereche de conversi, si nici sa fac pneumonie, daca nu cumva am facut deja. simt ceva nasol intre coaste 
eu si kaminski 1 iulie 2009
Posted by raul in carti, filme.Tags: eu si kaminski
15 comments
Eu si Kaminski, de Daniel Kehlmann, editura Humanitas Fiction, 2009, traducere de Corina Bernic
va recomamd cartea asta numai daca va plac fast-book-urile indopate cu dialoguri nefinisate si finaluri cautat spirituale.
adica:
tema romanului este generoasa: raportul dintre critic si artist /valoarea artei. un critic mediocru vrea sa-si castige celebritatea scriind biografia ultimului ucenic al lui matisse. cartea incepe promitator, are un cinism foarte brut si atragator insa dupa cateva pagini autorul da semne de plictiseala si parca scrie pentru deadline. cele 200 de pagini se compun dintr-o calatorie in care criticul incearca cu orice pret – chiar al sanatatii artistului – sa castige potul cel mare. finalul e “ravisant” de-a dreptul, nu are nimic din comicul absurd pe care il anunta coperta a patra, ci din contra, mi-a amitit de legenda personala patentata de coelho. “arunca nimicul pe care-l ai si o sa afli iluminarea”, spune artistul care se dovedeste mai sarlatan decat criticul paparazzo.
cartea poate fi privita ca un scenariu bun, de altfel va fi si ecranizata de regizorul lui goodbye, lenin!. ar putea iesi un road movie simpatic, chiar daca nu original [spre final mi-a evocat si un pasaj din filmul venus cu peter o'toole]. sper doar sa taie pildele schematice de genul: “tu crezi ca ai o viata. si dintr-odata se duce totul de rapa. arta nu inseamna nimic. totul e doar o iluzie.”(pag 165)
si pt ca nu-mi plac posturile in care scriu despre chestii care nu mi-au placut, contrabalansez cu o secventa din venus:
rezumat de week-end prelungit 30 iunie 2009
Posted by raul in bucurii, oameni pe langa care am trecut.12 comments
drumul dus
salamul rămâne în voga, cel puțin în trenul accelerat, direct în compartiment, fără excepție, fiecare înfulecă pe rând, când unul termină, începe altul lupta cu ațele care însoțesc cele mai parfumate mezeluri. chiar și cei care preferă să stea pe coridor fac un popas în compartiment, închid bine ușile, să nu fie curent și își molfăie parizerul până la ultimul pieliță. drum bun.
alții însă au noroc. ionuca imi spune că burtosul din compartimentul ei, uriaș cât doua locuri, asteaptă să oprească trenul și abia după ce coboară pe peron iși ridică tricoul de plastic peste țâțe, să se aerisească.
marea, muzica si băutura
toate bune.
cu condiția să nu stai mai mult de câteva ore în vama (veche) și să nu ai pretenții ca un concert să înceapă la ora anunțată. sau cu o oră întârziere, sau cu două…oare a mai început vreodata? la stuf e același playlist ca acum 3 săptămâni. un mix învechit din anii 60 până ieri, i-am remarcat pe shania twain si pe zdob si zdub. ăștia n-ar trebui banați? trebuie să mergi la expirat să auzi ceva decent, dar acolo e prea puțina lume și lipsește atmosfera. deci mai bine chill în 2 mai.
cartea de pe plajă
nu am citit decât vreo 10 pagini. [am pus poza pe blog de dragul traistei].
am preferat hăhăiala din orice și discuțiile & quiz-urile culturalo-educative.
un exemplu: eu: “cine-mi zice prima cine cântă piesa asta câștigă un premiu surpriză “/amalia: “la vocea asta sigur e vorba de manowar”. răspuns aproape corect, dar nu era vorba de niște domni tapați, ci de o doamna - jennifer rush.
drumul întors
dacă nu e salam, e exces de aer condiționat.
dar dacă nimerești alături de cineva cu laptop care te lasă să revezi harry potter & camera secretelor, e un drum mai bun.
concluzie
a fost foarte mișto sau cum a zis un călător – o frumușață de week-end.
there were good times, too 26 iunie 2009
Posted by raul in melancolii.Tags: michael jackson
1 comment so far
RIP
delichon urbica la festasia 25 iunie 2009
Posted by raul in filme, zilnice.9 comments
aseara, la scala, in timpul vizionarii unui film coreean de o absurditate inestetica si cuceritoare (filmul era cu mineri cu dintii de aur), in stanga ecranului a aparut ceva din afara filmului, adica din lumea noastra:
initial am crezut ca este o musca care s-a lipit de proiector, dar dupa ce fiinta si-a infoiat aripile, am fost aproape sigur ca e batman. am auzit-o pe ramona rostind si cuvantul papagal. dilema asta ne-a distras toata atentia si am privit tot restul de film raportat la pasarica. la un moment dat, eu m-am gandit chiar ca ar putea face parte din film, la cat de suprarealist evoluasera personajele (unul dintre ele a vomitat jetoane de cazino, dupa o extractie dentara). dar cand s-au aprins luminile, pasarea era tot acolo:
operatiunea care a urmat ne-a tinut cu sufletul la gura. stateam toti precum silvester la tweety :
povestea se incheie cu semi-happy-ending, pentru ca pasarea nu se simtea foarte bine si nu mai prea putea zbura. a fost luata in ingrijire de cineva, in timp ce noi, ceilalti incercam sa-i identificam specia. lastun – a conchis cineva pe un ton de specialist.
in concluzie, daca ma intrebati care a fost ideea si mesajul filmului geo lobotomy , cititi titlul acestui post.
viata amoroasa, viata gresita 24 iunie 2009
Posted by raul in bucurii, carti.5 comments
Viata amoroasa, de Zeruya Shalev, editura Humanitas Fiction, 2009, traducere de Ioana Petridean
“ti se pare ca te-a lovit viata, dar viata amoroasa nu e decat o parte a vietii si nu cea mai importanata” apare scris undeva la pagina 172. dar nu e asa, cel putin nu in romanul acesta incredibil de indraznet. indraznet, in senul de exhibitionist: viata amoroasa este totul. zeruya shalev scrie atat de viu si de confesiv, incat ai impresia ca-i citesti jurnalul.
pe scurt: yaarah, o tanara asistenta universitara, casatorita cu un tip echilibrat si plictisitor face o pasiune autodistructiva pentru un prieten de varsta parintilor ei. e gata sa renunte la tot – cariera, sot, reputatie – numai sa fie alaturi de perversul indiferent. scriitoarea israeliana depaseste usor capcanele cliseice care ar putea sa-i banalizeze povestea: iubirea patologica pare aer proaspat fata de viata normala si domestica pe care yaarah a mimat-o pana acum. de pilda, exista o scena, din copilarie, in care mama fetei, imediat dupa moartea pruncului nou-nascut, o obliga pe yaarah sa-i suga laptele matern care ii indurera sanii.
stilul scriiturii e formidabil: shalev scrie dens, febril si atat de fluent incat totul pare aruncat dintr-o suflare. viata amoroasa e un oftat greu care elibereaza cele mai comune si amare traume. trecutul si prezentul sunt doar fete ale aceleasi boli iar fericirea nu poate fi decat ceva extrem: “ce era fericirea, o intalnire cu cineva pe care credeam ca nu-l voi mai vedea niciodata, despre care credeam c-a murit”.
pentru mine, “viata amoroasa” este una dintre cele mai deprimante si exceptionale romane pe care le-am citit. si, asa cum scria pe coperta a patra, are personaje cu care te identifici visceral. tocmai de accea a scrie pe larg despre ea pare un gest impudic. n-o ratati!
