raulnecesar

 Am avut dintotdeauna reticente in ceea ce-l priveste pe Ian McEwan. Am renuntat sa-i mai citesc cartile pentru ca mi s-a parut mult prea afectat pentru gusturile mele. Imi displac tonurile excesiv de sobre, cuvintele care cu greu pot fi disclocate din fraze, scrierile prea cerebrale.

Pe plaja Chesil de Ian McEwan(Editura Polirom, 2007) beneficiaza de o reclama consistenta. Romanul este promovat in continuare drept favorit pentru Booker 2007, desi a pierdut acest premiu. Ma indispune  publicitatea bazata pe rezultatele seci si prozaice ale unor pariuri. Un motiv in plus sa ignor Pe plaja… Dar, aseara aveam nevoie de o lectura “de tren”, de un roman subtire la propriu, cu caractere citibile la lumina chioara din compartiment. In plus dispuneam de energia necesara ca sa ma lupt cu McEwan, asa ca l-am ales. Si am citit Pe plaja Chesil in doua ore si jumate.

Cartea incepe cu promisiunea consumarii primului act nuptial dintre doi tineri neprihaniti :Edward si Florence. Realizez, dupa cateva pagini, ca romanul ii va gasi pe cei doi in acceasi noapte iar consumarea actului, dupa toate aparentele-inhibare, educatie, constrangeri, teama- ori nu va avea loc, ori va fi unul iesit din tipare.

Lectura nu inainteaza anevoios, insa are sincope care m-au dus cu gandul la un act sexual adeseori intrerupt, care o data reluat isi pierde din vlaga. Edward si Florence au puritatea unor personaje de secol 18, se iubesc plini de bune intentii si incearca “imbratisarea” (termenul preferat de ea pentru acuplare) tacuti, rezervati, sfiosi si hotarati sa nu se deranjeze si dezamageasca reciproc. Este un sex mai degraba virtual: el incearca o intromisiune in vid, ea se chinuie sa iasa din vid. Miscarea in paralel a vointei celor doi devine un dute-vino mecanic si nu e resuscitata nici macar de amanuntul terbil din trecutul lui Florence, care apare lapidar si discret, aproape ignorat si imediat sters din memorie. Frustrarile mocnesc in spatele tacerii lui Edward si e nevoie de consumul actului sexual pantru ca mutenia sa fie inlocuita de furie. Cuvintele, jignirile tasnesc si spurca tot imprejur. Exhibarea finala ar trebui sa aduca liniste si regasire. Daca tacerea inseamna ignoranta, comunicare(impartasirea?) e automat iubire? Iar cand sacrificiul este interpretat drept egosim, nu e preferabil sa taci?

Finalul cartii se suprapune cu finalul actului sexual: un amestec de descarcare necontrolata si dezgust manifest. Un final ratat, plin de furie si regret.

Am ramas cu furia pentru ca nu m-am lamurit daca e mai bine sa taci sau sa spui…(si am avut timp sa meditez pentru ca trenul de la Oradea a avut intarziere 6 ore). Am ramas si cu un imens regret, in nici un caz pentru ca am citit aceasta carte pentru care McEwan si-a castigat respectul meu, ci pentru Edward si Florence, a caror drama este o dovada de seriozitate in iubire.