raulnecesar

In acest post vreau sa vorbesc pe scurt despre cele mai proaste filme ale verii pe care le-am vazut eu. Desi citisem despre ele ca ar fi rebuturi, am hotarat sa dau banii pe bilet in amintirea vremurilor de altadata.

1. Sex and the City : daca serialul l-am vizionat cu placere (de dragul Samanthei si in ciuda nefericitei de Carrie), la filmul de la cinema m-am uitat pana la sfarsit doar pentru fashion si gadgeturi. Filmul a durat cat doua sezoane, umorul – tras cu forcepsul dintr-un corp (scenariu) plin de celulita (inutil si deranjant), personajele – vestejite se comportau de parca ar mai fi avut vana de la 30 de ani. Mult ridicol si conversatii de plastic.

2. Dosarele X – Vreau Sa Cred: daca, din nou, pe serial l-am vizionat cu atata aviditate, incat ii monitorizam si personajele secundare (agentul Krycek, Cigarette Smoking Man, etc), pe filmul asta l-am urmarit pana la final din mila si pentru ca in cinema era aer conditionat. What the fuck? Nici macar un extraterestru, doar niste rusi urati care au emigrat in America sa-l reinventeze pe Frankenstein! Alte oribilitati: Mulder cu barba, Mulder in pat cu Scully, Scully slabita din calculator. Am tot asteptat suspansul si m-am trezit cu genericul de final.

3. Mamma Mia: nimic nu este mai monstruos decat sa-l auzi pe Pierce Brosnan cantand! Meryl Streep e ok, pentru ca e ea insasi, dar nu ma asteptam sa icneasca pana la capat “The winner takes it all”, in timp ce-si punea fustele in cap. A fost prea mult! Si totusi: e singurul film, dintre cele 3 la care m-am simtit bine, ca la un chef la care aterizezi din intamplare si te faci muci. Muzica Abba imi induce mereu o stare de Revelion. De data asta, desi am asistat la un karaoke execrabil, am avut parte de hlizeala si mi s-a facut sete de sampanie. “Mamma Mia” este dvd-ul pe care am sa-l cumpar cadou parintilor mei si am sa-l revad impreuna cu ei, in amintirea chefurilor de demult cand aveam vreo 5 ani si ascultam Abba la magnetofon.