eu si kaminski 1 iulie 2009
Posted by raul in carti, filme.Tags: eu si kaminski
trackback
Eu si Kaminski, de Daniel Kehlmann, editura Humanitas Fiction, 2009, traducere de Corina Bernic
va recomamd cartea asta numai daca va plac fast-book-urile indopate cu dialoguri nefinisate si finaluri cautat spirituale.
adica:
tema romanului este generoasa: raportul dintre critic si artist /valoarea artei. un critic mediocru vrea sa-si castige celebritatea scriind biografia ultimului ucenic al lui matisse. cartea incepe promitator, are un cinism foarte brut si atragator insa dupa cateva pagini autorul da semne de plictiseala si parca scrie pentru deadline. cele 200 de pagini se compun dintr-o calatorie in care criticul incearca cu orice pret – chiar al sanatatii artistului – sa castige potul cel mare. finalul e “ravisant” de-a dreptul, nu are nimic din comicul absurd pe care il anunta coperta a patra, ci din contra, mi-a amitit de legenda personala patentata de coelho. “arunca nimicul pe care-l ai si o sa afli iluminarea”, spune artistul care se dovedeste mai sarlatan decat criticul paparazzo.
cartea poate fi privita ca un scenariu bun, de altfel va fi si ecranizata de regizorul lui goodbye, lenin!. ar putea iesi un road movie simpatic, chiar daca nu original [spre final mi-a evocat si un pasaj din filmul venus cu peter o'toole]. sper doar sa taie pildele schematice de genul: “tu crezi ca ai o viata. si dintr-odata se duce totul de rapa. arta nu inseamna nimic. totul e doar o iluzie.”(pag 165)
si pt ca nu-mi plac posturile in care scriu despre chestii care nu mi-au placut, contrabalansez cu o secventa din venus:
gasesc amuzante cateva coincidente: aceiasi carte, aceiasi perioada, aceiasi plaja / sat. Si cam aceiasi parere: exemplarul meu nu s-a mai intors de acolo deoarece nu am cui sa il recomand si nici de ce sa-l pastrez.
perfect de acord cu “dialogurile nefinisate”. mi-am invatat lectia cu “masurarea lumii”, nu mai citesc kehlmann ever.
@raul – trebuie sa lamurim ce inseamna dialoguri nefinisate…
@pixies: oao, tot universul a conspirat cu kehlmann in acest weekend. si unde ai lasat-o? la gazda? pe plaja?
@md&d: oh, nu. mi-am cumparat si masurarea lumii pt ca am auzit numai aplauze despre ea.
si daca-mi amintesc bine, era vorba despre o legenda budista, nicidecum coelho
@ dragos c: daca iei o legenda budista si o asezi intr-o carte de bucate (de ex) poate avea efecte ilare
cam asa si cu cartea asta
in cartea de bucate, simona popescu a gasit o lume intreaga.
ce legatura are simona popescu cu kehlmann?
raul, parerea mea despre “masurarea lumii”, aici: http://diva7.wordpress.com/2009/05/19/masurarea-lumii-%e2%80%93-daniel-kehlmann/
daca o sa iti placa (desi m-as mira) asunt curioasa sa aud argumente pro:)
@ md&d am citit ieri pe blogul tau. o sa vad. stiu ca lui dragos c i-a placut mult, si pana la kehlmann toate recomandarile lui mi-au placut. poate o sa-mi placa si masurarea lumii.
am citit kaminski deoarece masurarea lumii mi-a placut. dar cele doua sunt atat de diferite incat acum sunt aproape confuz.
@raul: cartea am lasat-o discret pe o masa. un “pass it on” impersonal dar necesar dupa asa o lectura.
@raul – da, kaminski nu se compara cu masurarea lumii… acuma, na, nu sunt capodopere… dar masurarea lumii da, e o carte excelenta!
dragos si pixies, ce anume v-a placut la masurarea lumii?
@MD&D: am ras cu pofta. spre deosebire de tine, eu am citit-o fara “mari asteptari”. a curs usor si, repet, am ras – si cam atat imi amintesc din carte…
MD&D – http://chestiilivresti.blogspot.com/2007/10/inc-un-ber-roman-nemesc.html