raulnecesar

Imi place iresponsabilitatea si boemia lui Miller, idealismul, hedonismul, judecatile, protestul anti-schema, anti-indobitocire, anti-optimism prostesc, dragostea pentru oameni cu nume necunoscute, singurii alaturi de care se mai poate bucura de o conversatie adevarata. Cosmarul climatizat este un jurnal de calatorie in America (in timpul celui de-al doilea razboi mondial) si o suma de intalniri entuziaste, dar si nefericite. O carte anarhica, cu personaje incantator de excentrice:

“Ceea ce-mi place mie la Dudley si la alti cativa este faptul ca sunt suficient de intelepti ca sa nu doreasca sa aiba un acces de munca cinstita. Ei prefera sa cerseasca, sa se imprumute si sa fure. Daca ar fi pusi sase luni in haturi s-ar invata minte. Dudley ar putea fi scenograf, daca ar vrea. Lafe ar putea fi directorul unei companii de asigurari, daca ar avea chef. Ei n-au chef. Scufunda-te sau inoata este deviza lor. Isi contempla tatii si bunicii, toti stralucite exemple de succes in absurda lume americana. Ei prefera sa fie niste rahati, daca asta trebuie sa fie. Foarte bine! Le aduc omagiul meu. Stiu ce vor.” (pag 163-164)

as putea povesti multe despre cartea asta si despre personajele descrise in ea, dar prefer sa mai scriu doar o vorba spusa de un artist care dupa ce a cunoscut celebritatea si confortul plictisitor, a renuntat la ele: “ce rost are sa ai bani in buzunar daca nu te poti amuza?” 

Cosmarul climatizat, de Henry Miller editura Est, 2002, traducere de Sanda Aronescu