știi 1 noiembrie 2009
Posted by raul in carti.10 comments
“Vezi cine pe cine părăsește într-o bună zi când ți se prezintă o pereche conjugală sau un cuplu, și vezi asta pe loc, e de-ajuns să schimbi câteva cuvinte de salut, sau cel târziu la desert ai înțeles tot. Tot astfel percepi când ceva se strică și se năruie ori ia o întorsătură nouă și se răstoarnă complet, când se duce totul de râpă, în ce clipă încetezi să iubești ca înainte sau nu mai ești iubit, cine se va culca cu tine și cine nu și când descoperă un prieten propria lui invidie, ori mai bine zis când se hotărăște să se lase in voia ei și să fie stăpânit și călăuzit numai de ea; când începe să fie încercat și covârșit de resentimente…[...] când decepționăm pe cineva și când produce iritare faptul că n-am făcut-o încă și nu oferim pretextul dorit ca să ni se dea papucii, ce amănunt nu poate fi suportat si ne arată ceasul în care vom deveni insuportabili pentru totdeauna; și tot astfel știm cine-o să ne iubească, până la moarte și dincolo de mormânt și uneori împotriva dorinței noastre, dincolo de mormântul său, al meu ori după ce vom muri amândoi…Împotriva voinței noastre uneori…Dar nimeni nu vrea să vadă nimic, și astfel nimeni nu vede aproape niciodata ce e în fața lui, ce ne așteaptă sau se ivește mai devreme sau mai târziu, nu pregetăm să intrăm în vorbă sau să legăm prietenie cu cel care nu ne va aduce decât remușcări și discordie și otrava sau cu cel căruia noi îi vom aduce toate astea, oricât de limpede ne-am da seama de asta din prima clipă sau oricât de lămuriți am fi din capul locului. [...] nu e nimic supranatural sau misterios la mijloc, misterios e doar faptul că nu ținem seama de ceea ce cunoaștem.”
Javier Marias, Chipul tau, mâine. 1.Febră și lance, editura Polirom, 2005, pag. 50-52, traducere de Andrei Ionescu
guest post: cinematograficul jurnal al oanei pellea 29 octombrie 2009
Posted by raul in carti, nebun cu nervii.20 comments
Acum cateva zile o prietena ma intreba pe gtalk daca am citit deja best-seller-ul jurnal al Oanei Pellea. Am tresarit, imi era teama ca va urma cunoscuta efuziune care nu poate fi cuprinsa in nici o marturisire, pentru ca efectul acestui mesianic volum depaseste orice catharsis. Imi cer scuze Angelei ca am suspectat-o imediat de lipsa de luciditate, am o scuza in zecile de posturi ”miscatoare” pe care le-am citit pe bloguri si aiurea. Angela insa a vazut limpede, dincolo de toata spoiala cu care e marcat acest volum, asezat pe toate tarabele langa profetul neamului dacic (si romanesc), Dan Puric.
Angela mi-a trimis parerea ei despre Jurnal 2003 – 2009, de Oana Pellea, (editura Humanitas, 2009)pe care am sa o public ca guest-post. Eu nu am putut citi tot jurnalul. Motivele le gasiti in postul scris de Angela (si adresat cuiva care i-a recomandat cartea):
“Am asteptat toata cartea momentele alea de smerenie si umilinta, de a avea curajul sa te dezvalui asa cum esti, momentele depresive despre care auzisem.
Eram pregatita sa nu-mi placa pt ca ar fi fost prea deprimanta sau sfasietor de umana, dar nu ma asteptam sa dau de asa o sclifoseala si-o alintatura : “vai, ce buna si sensibila sunt eu si in ce lume rea am nimerit, imi plinge umbreluta si greierii de pe Luna …cu toate astea, eu va iubesc si Doamne-Doamne sa va dea caldura si lumina”:). De scenele de la manastrire nu mai pomenesc, mi-au zbarlit pielea de jena.
O inflatie de ginduri bune, de “iubesc”, cald, frumos, te imbaloseaza cu clisee si ii sunt dragi toti, chiar si colegele care o birfesc prin calorifer… e un fel de sfanta-mucenica pe care “ingerul greu a lasat-o pe pamint, iarta-ma, ingere!!!”
In acelasi timp, lumea e urata si bolnava, nu mai exista bun-simt, traditie, dar toate sunt in abstract, pt ca ea nu barfeste, nu invidiaza si, in general, n-are nici un defect, e o femeie superioara… c’mon!”, dar uite cum apar tot felul de fatuci care nu inteleg nevoia ei de frumos si de bunatate si-i taie textele din interviuri:)).
Nici o farama de autentic, totul e cinematografic , un limbaj religios inadecvat si ipocrit!
Indecent mi se pare si felul in care povesteste faptele bune pe care le face, de la muscata la vrabiuta… toate sunt prezentate intr-un fel din care sa ne fie clar ca ea este sensbilia si ca a facut-o din bunatate, nu pt ca era firesc sa faca asta.
Incredibil!!! Singuratate?! Nici vorba, e prea ocupata sa-si construiasca o imagine pt posteritate:))
Nu inteleg cum e posibil sa prinda chestiile astea la oameni destepti si care chiar sunt de bun-simt!!!!
Angela”
frunzareli 18 octombrie 2009
Posted by raul in bucurii, carti, filme.9 comments
“de la libraria-cafenea si de la cotidianul care vindea carti si discuri anexate, pana la enormele centre comerciale unde e prezenta si biserica, prevaleaza ideea instinctiva ca, daca treci printr-un punct care contine trei, sau o suta de puncte, poti ajunge sa colectionezi o cantitate impresionanta de lume.” cam asta ar fi barbarul, tu si cu mine, dupa alessandro baricoo, in barbarii. eseu despre mutatie (editura humanitas, 2009). nu am terminat cartea, am inteles ideea si nu-mi fac mea culpa, n-am de ce, mie imi place mai mult ce spune karl lagerfeld: ” I’m open to everything. When you start to criticize the times you live in, your time is over.”
am inceput si despre iubire si moarte de patrick suskind (editura humanitas, 2007) si m-am oprit cand a inceput sa vorbeasca despre moarte – nu ma intereseaza, mi-a ajuns asta: “in iubire si in cei indragostiti se manifesta o doza considerabila de prostie”. suskind a uitat un amanunt esential: prostia reciproca este delicioasa.
matthieu ricard, fiul budist la lui jean-francois revel a scris o carte despre fericire (fericirea, editura irecson, 2007) in care incearca o reabilitare, pentru acriturile intelectuale, cel putin: “pentru unii este aproape de prost gust sa vorbeasca despre cautarea fericirii si, protejati de carapacea suficientei intelectuale, batjocoresc fericirea asa cum ironizeaza un roman lacrimogen”. voi citi cartea asta pana la capat, multumesc cristi! 
si intre 10 reprize de somn, in week-end am vazut si un film nemtesc care mi-a placut mult. in die welle : un curs de “autocratie” se transforma intr-un proiect-experiment social despre totalitarism si manipulare. copiii joaca ireprosabil:
charming cancan by julien green 17 septembrie 2009
Posted by raul in bucurii, carti.5 comments
Urâtul
“Iarăși Andersen. Se povestesc lucruri despre el care te înduioșează și te fac să surâzi. Era un mare tăntălău pe care nu puteai să nu-l iubești. Fiind el însuși foarte urât, avea ideea fixă a urâțeniei și, dornic să consoleze persoanele pe care le socotea foarte urgisite sub raportul grației fizice, le oferea un buchețel de flori. Acest premiu de consolare oferit urîțeniei era modul său de-a restabili un fel de echilibru într-o lume nedreaptă. Îl vedeai cu groază cum se apropie, cu buchețelul în mână. Cui i-l va da, de astă dată?” Julien Green , Plăcerea de a te povesti ție însuți, editura Humanitas, 2007, pag. 196
Destrăbălații
“Deschizând jurnalul lui Gide, pe care nu-l știu mai deloc, cad peste urmatoarea frază …nu-mi place o țară decât atunci când ofera numeroase ocazii de-a curvăsări. Nici chiar cele mai frumoase monumente din lume nu pot înlocui asta. (Jurnalul II, pagina 438). Mi se pare trist să scrii așa ceva când ai șaptezeci de ani. În 1930, Gide mi-a spus într-o zi: “ Nu vreau să mor în pielea unui porc”. Dar n-avea pe atunci decât șaizeci de ani. Așa stând lucrurile, eu insumi aveam păreri în parte analoage când eram tânar, dar îmi trebuiau și muzee, și monumente, și peisaje. De altfel, mă plictiseam repede de plăceri, cel puțin pentru o vreme. Mi-aduc aminte de șocul provocat asupra mea de-o frază pe care mi-a spus-o într-o zi Malraux, pe vremea când nici unul din noi n-avea înca treizeci de ani: Călătorim din motive sexuale. Șocul se explica prin aceea că simțeam cât de exactă este observația în cazul meu, deși nu vroiam să mi-o mărturisesc întru totul.”(pag. 260-261)
Pustnicul
“Nu pot să neg că de când am aflat că Henry James a murit virgin, interesul său ca romancier a cam scăzut în ochii mei. Prea mult din personajele sale nu fac altceva decât să bea ceai flecărind pe pajiști impecabile de gazon englezesc.” (pag. 314)
“Nu poți să nu-l iubești până la urmă pe acest mare despicător de fir în patru care este Henry James, cu limbajul imposibil pe care și-l inventase. I-a mărturisit lui Gosse că într-o noapte, într-un oraș strain, statuse câteva ore sub o ploaie torențială uitându-se la o fereastră luminata, cu speranța ca va apărea în cele din urmă o siluetă, un chip omenesc… E tot ce se știe despre viața lui sentimentală. A povestit nopatea aceea cu toate perifrazele si meandrele pe care i le inspira o emoție violentă. Era comoara lui.” (pag. 315)
Happy ending
“În strafundul plăcerii se află plictiseala care-i o mică deschizătură spre infern, unde domnește o plictiseală veșnică.” (pag. 333)
înainte de dezmeticire 12 septembrie 2009
Posted by raul in carti.2 comments
“Desigur, una din tristețile vieții de adult este că vezi la orizont, venind către tine, chiar acele lucruri la care nu te vei adapta niciodată. Le vezi ca pe niște probleme, te dai de ceasul morții din cauza lor, iei hotărâri, măsuri de precauție, îți fabrici mecanisme corectoare; îți spui că va trebui să-ncepi să faci altfel lucrurile. Doar că n-o faci. Nu poți. Cumva e deja prea târziu. Și poate că e chiar mai rău decât atât: poate că nu lucrul acela pe care-l vezi venind de departe e cel adevărat, cel care te sperie, ci ceea ce urmează după el. Și ceea ce te temeai că se va întâmpla s-a produs deja.”
Richard Ford, Ziua Independenței, editura Humanitas Fiction, 2009, traducere de Iulia Gorzo, pag. 9
eleganța și igiena ariciului 23 august 2009
Posted by raul in carti.2 comments
Eleganța ariciului, de Muriel Barbery, editura Nemira, 2009, traducere de Ion Doru Brana
“doamna michel are eleganța ariciului: pe dinafară e plină de țepi, o adevarată fortareață, dar am senzația că pe dinauntru este la fel de rafinată ca și aricii, care sunt niște făpturi înșelator indolente, cumplit de singuratice și teribil de elegante” (pag. 168-169)
doamna michel are 57 de ani si este portăreasa unui imobil ocupat de snobi rafinați, intelectuali retardați, marxiști de pufulete, domnișoare încorsetate la cap. doamna michel îi studiaza, le dă binețe condescendentă, cum îi stă bine unei femei nătângi, ascunsă în ghereta ei de la parter. dar doamna michel le este superioară intelectual tuturor și își permite să-i judece mai aspru decât vor fi ei osândiți la judecata de apoi – noroc că nu-i poate pedepsi. deși le mai trântește, uneori, ușa în nas, dar ei, săracii, prizonierii convențiilor și propriilor reprezentări apriorice despre lume nu acceptă ceea ce evidența le arată: că doamna michel le-a trântit ușa în nas, nu curentul inexistent; că doamna michel le-a dat o replică inteligentă, și nu au auzit ei strâmb.
doamna michel are o pasiune pentru cultura japoneza, pentru tolstoi, disecă fenomenologia si o pune la index: ” un autism pur si dur pe care nici o pisica adevarată nu-l deranjează niciodata” (pag 68). își cultivă hobby-urile clandestin, în timp ce lasa un televizor să meargă non-stop pe cele mai inepte programe pentru a nu-i bulversa pe vecini.
nu m-am putut hotarî dacă doamna michel mi-a fost simpatică sau nesuferită. am apreciat gândurile ei subiective despre artă, viată si estetică, însă m-a deranjat tonul permanent autosuficient.
dar doamna michel nu e singurul personaj central din roman. în același imobil mai există o fetița de 12 ani, pe nume paloma, care iubește gramatica, revistele manga și se întreabă în fiecare dimineață dacă viața are sens. paloma cugetă excesiv ["și dacă literatura va fi fiind un televizor care ne arată tot ce ratăm?" pag. 118] însă nu judecă prea limpede, nu pentru că are de gând sa dea foc casei și să se sinucidă, ci pentru că o suspectează pe soră-sa de temperament obsesiv-compulsiv, devreme ce se spală pe mâini de 3 ori pe zi. am citit eu in ghidul xenofobului ca francezii se spală mai rar decât merg la toaleta, iar acum că muriel barbery, cu tot rafinamentul estetic pe care îl propagă, certifică ca bolnavicios spalatul des pe mâini, mă întreb ce parfum emana dulceața de amelie poulain.
eleganța ariciului are puțin din fibra filmului sus-amintit. cartea devine, spre final, o poveste înduioșătoare de dragoste. dragoste inteligentă, se ințelege, unde încape toata frumusețea neigienică din aceasta lume.
the road through hell 21 august 2009
Posted by raul in carti.add a comment
The Road, de Cormac McCarthy, Picador, 2006
“the road” este drumul pe care un tata si fiul sau in varsta de vreo 8 ani il parcurg pentru a schimba peisajul. au si un motiv igienic: traiesc deja intr-o america postapocaliptica unde totul e arid, iar singura hrana care mai misca ar putea fi doar homo sapines. aerul mai este respirabil, dar are consistenta prafului si a cenusii. cei doi merg spre mare si parcurg paduri carora li se prabusesc arborii si trec prin orase – cimitire. se feresc cat de mult pot de alti supravietuitori, iar in momentele rare cand ii intalnesc, orice confruntare sau chip strain capata consistenta unui minicataclism.
mccarthy este econom in (de)scriere, dar de fiecare data cand o fiinta, o traire sau un lucru permanent disparute sunt evocate, cuvintele isi recapata suflul si au o forta incredibila. dialogurile simple dintre tata si fiu sunt atat de emotionante, incat la unele am revenit de mai multe ori.
“the road” e un traseu al relatiei dintre tata si fiu, al compasiunii si mai ales al deziluziei. pana si moartea pare infranta: “when we’re all gone at least then there’ll be nobody here but death and his days will be numbered too. he’ll be out in the road there with nothing to do and nobody to do it to. ” (pag 184) “the road” e o carte de al carei final m-am temut, pentru ca am asteptat sa se intample ceva mai socant decat de-acum banala moarte. sfarsitul este, intr-adevar, tulburator, dar din alt punct de vedere: parcurgand drumul prin iad, ai si uitat de existenta misterului.
romanul a castigat in 2007 premiul pulitzer si este deja ecranizat; filmul va aparea in octombrie. dar trailerul arata ca o caricatura bombastica a romanului.
leapsa cu recomandari de carti 19 august 2009
Posted by raul in carti.11 comments
inca o leapsa, de la bogdan, frustrat de vreme. cu recomandari de carti. si pentru dusmani, si pt bookofobi, pentru vii, in general.
1. Ce carte ai recomanda şi de ce unui dezamăgit din dragoste?
“viata amoroasa”, de zeruya shalev. cui pe cui…
2. Ce carte ai recomanda şi de ce iubitului/ iubitei?
“in sfarsit, nefumator”. am auzit ca functioneaza.
3. Ce carte ai recomanda şi de ce celui mai bun prieten?
“teoria norilor”, de stephane audeguy. cartea pe care as recomanda-o tuturor categoriilor de aici. pt ca e plina de revelatii nepoleite cu spectaculos.
4. Ce carte ai recomanda şi de ce unui copil de 10 ani?
“vrajitorul din oz”. pt ca de harry potter sigur a auzit deja.
5. Ce carte ai recomanda şi de ce unui mare aventurier/călător?
ulisele lui joyce. sa se mai tempereze.
6. Ce carte ai recomanda şi de ce unui duşman cunoscut?
“history of shit”. fara motiv.
7. Ce carte ai recomanda şi de ce unei persoane care nu iubeşte lectura?
daca nu iubeste lectura, probabil ca n-o sa citeasca decat ceva despre propriul hobby. am recomandat si daruit pana acum si carti despre conspiratii, moda si extraterestrii.
8. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia cu nasul pe sus?
“eleganta ariciului”, de murile barbery. ca sa se simta prost.
9. Ce carte ai recomanda şi de ce celui care apare primul în lista ta de bloguri?
adinei? nu cred ca mi-a mai ramas nimic. poate un manual de supravietuire in munti, observ ca face excese.
10. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia care crede că le-a văzut pe toate în viaţă?
“binevoitoarele”, de jonathan litell. daca nu i se face rau in timp ce o citeste, inseamna ca e un monstru.
