raulnecesar

Acum cateva zile o prietena ma intreba pe gtalk daca am citit deja best-seller-ul jurnal al Oanei Pellea. Am tresarit, imi era teama ca va urma cunoscuta efuziune care nu poate fi cuprinsa in nici o marturisire, pentru ca efectul acestui mesianic volum depaseste orice catharsis. Imi cer scuze Angelei ca am suspectat-o imediat de lipsa de luciditate, am o scuza in zecile de posturi ”miscatoare” pe care le-am citit pe bloguri si aiurea. Angela insa a vazut limpede, dincolo de toata spoiala cu care e marcat acest volum, asezat pe toate tarabele langa profetul neamului dacic (si romanesc), Dan Puric.

Angela mi-a trimis parerea ei despre Jurnal 2003 – 2009, de Oana Pellea, (editura Humanitas, 2009)pe care am sa o public ca guest-post. Eu nu am putut citi tot jurnalul. Motivele le gasiti in postul scris de Angela (si adresat cuiva care i-a recomandat cartea):

“Am asteptat toata cartea momentele alea de smerenie si umilinta, de a avea curajul sa te dezvalui asa cum esti,  momentele depresive despre care auzisem.

Eram pregatita sa nu-mi placa pt ca ar fi fost prea deprimanta sau sfasietor de umana, dar nu ma asteptam sa dau de asa o sclifoseala si-o alintatura :  “vai, ce buna si sensibila sunt eu si in ce lume rea am nimerit, imi plinge umbreluta si greierii de pe Luna …cu toate astea, eu va iubesc si Doamne-Doamne sa va dea caldura si lumina”:). De scenele de la manastrire nu mai pomenesc, mi-au zbarlit pielea de jena.

O inflatie de ginduri bune, de “iubesc”, cald, frumos, te imbaloseaza cu clisee si ii sunt dragi toti, chiar si colegele care o birfesc prin calorifer… e un fel de sfanta-mucenica pe care “ingerul greu a lasat-o pe pamint, iarta-ma, ingere!!!”
In acelasi timp, lumea e urata si bolnava, nu mai exista bun-simt, traditie, dar toate sunt in abstract, pt ca ea nu barfeste, nu invidiaza si, in general, n-are nici un defect, e o femeie superioara… c’mon!”, dar uite cum apar tot felul de fatuci care nu inteleg nevoia ei de frumos si de bunatate si-i taie textele din interviuri:)).

Nici o farama de autentic, totul e cinematografic , un limbaj religios inadecvat si ipocrit!
Indecent mi se pare si felul in care povesteste faptele bune pe care le face, de la muscata la vrabiuta… toate sunt prezentate intr-un fel din care sa ne fie clar ca ea este sensbilia si ca a facut-o din bunatate, nu pt ca era firesc sa faca asta.

Incredibil!!! Singuratate?! Nici vorba, e prea ocupata sa-si construiasca o imagine pt posteritate:))

Nu inteleg cum e posibil sa prinda chestiile astea la oameni destepti si care chiar sunt de bun-simt!!!!

Angela”

 Viata cu sora mea Madonna, de Christopher Ciccone in colaborare cu Wendy Leigh, editura Humanitas, 2009, traducere de Anca Barbulescu

suparat ca madonna l-a nedreptatit – mai ales financiar – fratele mai mic al madonnei care i-a fost costumier, decorator si regizor artistic in prima parte a carierei, isi scrie memoriile in care vrea sa arate adevarata fata a divei. eu zic ca nu a aratat nimic in plus. au fost altii inaintea lui care au scris despre mecanismele din showbiz, despre cum se construieste o cariera, despre toate artefactele create. c.ciccone a luat doar cazul cunoscut de el – sora sa – si l-a dat exemplu. madonna e un star egoist, se crede buricul pamantului si pt a se mentine deasupra lumii e in stare sa vanda si imaginea mamei demult moarte. si-a coafat si tapat trecutul, s-a culcat cu cine trebuie, s-a folosit de toata lumea asa cum si toata lumea a incercat sa se foloseasca de ea. dupa cartea asta, madonna imi place si displace la fel de mult. un singur lucru mi s-a parut mai iesit din comun pentru un teritoriu artistic: madonna are un program strict de somn, nu pierde noptile si e organizata ca un general de armata.

cel care se confeseaza devine insa antipatic. se scuza mereu si afirma ca nu e dependent, ci doar amator de droguri si am impresia ca-si voaleaza trecutul amoros. c.ciccone nu uita niciunul dintre starurile cu care s-a intalnit si daca in cazul partenerilor lui de alcov lui grija sa-i protejeze si sa le schimbe numele, in cazul starurilor n-are nici o jena, spre deliciul nostru. dar nici aici nu sunt mari surprize. petreceri in care se prizeaza [courtney love, kate moss, johhny deep, donatella versace, naomi campbell, jack nicholson] si cam atat. tonul general e de o singuratate ingrozitoare. fie ca e vorba de gwyneth paltrow, farrah fawcett, demi moore sau bruce willis, ai impresia ca toti plutesc intr-o mare de plictiseala, de pustiu si de nesiguranta. madonna insasi este extrem de nesigura pe ea si are mereu nevoie de confirmari si pupaturi in fund.

guy ritchie, ex-ul madonnei, e prezentat ca un idiot ilar care simte nevoia sa-si afirme in orice moment barbatia printr-un comportament homofob. c.ciconne spune ca din cauza lui ritchie,  madonna s-a indepartat de publicul gay care a sustinut-o la inceputurile carierei. foarte amuzante sunt si sedintele de cabala la care participa starurile: o religie pop confectionata parca special pentru ei. c.ciccone se ia in serios cand descrie aceste sedinte, dar mie mi s-au parut de kitsch dureros.

desi madonna a stat in tinerete in preajma lui charles bukowski si a lui andy warhol, episoadele in care apar ei in acest jurnal sunt rare. de altfel singura carte amintita pe care o citeste madonna intr-o seara este alchimistul lui coelho.

alte cateva detalii: madonna a fost pentru scurta vreme iubita lui vanilla ice, dar l-a parasit pt ca intelectual nu se potriveau [vanilla ice o fi fost amator de hegel si heidegger, mai stii?], madonna l-a concediat pe gene kelly dupa ce-l angajase coregraf pentru unul dintre turneele ei, donatella versace fumeaza din pachete marlboro create si produse exclusiv pentru ea la atelierul versace din milano, inscriptia “fumatul ucide” fiind inlocuita cu intialele donatellei in caligrafie gotica. curat rafinament cocalar, manca-ti-as. singurul normal din carte mi s-a parut warren beatty care si-a decorat sufrageria doar cu o masa si cu niste scaune. doar ca atunci cand discuta cu c.ciccone vorbea doar despre sex. si tot asa, in cel mai pur stil jackie collins.