rezumat de week-end prelungit 30 iunie 2009
Posted by raul in bucurii, oameni pe langa care am trecut.12 comments
drumul dus
salamul rămâne în voga, cel puțin în trenul accelerat, direct în compartiment, fără excepție, fiecare înfulecă pe rând, când unul termină, începe altul lupta cu ațele care însoțesc cele mai parfumate mezeluri. chiar și cei care preferă să stea pe coridor fac un popas în compartiment, închid bine ușile, să nu fie curent și își molfăie parizerul până la ultimul pieliță. drum bun.
alții însă au noroc. ionuca imi spune că burtosul din compartimentul ei, uriaș cât doua locuri, asteaptă să oprească trenul și abia după ce coboară pe peron iși ridică tricoul de plastic peste țâțe, să se aerisească.
marea, muzica si băutura
toate bune.
cu condiția să nu stai mai mult de câteva ore în vama (veche) și să nu ai pretenții ca un concert să înceapă la ora anunțată. sau cu o oră întârziere, sau cu două…oare a mai început vreodata? la stuf e același playlist ca acum 3 săptămâni. un mix învechit din anii 60 până ieri, i-am remarcat pe shania twain si pe zdob si zdub. ăștia n-ar trebui banați? trebuie să mergi la expirat să auzi ceva decent, dar acolo e prea puțina lume și lipsește atmosfera. deci mai bine chill în 2 mai.
cartea de pe plajă
nu am citit decât vreo 10 pagini. [am pus poza pe blog de dragul traistei].
am preferat hăhăiala din orice și discuțiile & quiz-urile culturalo-educative.
un exemplu: eu: “cine-mi zice prima cine cântă piesa asta câștigă un premiu surpriză “/amalia: “la vocea asta sigur e vorba de manowar”. răspuns aproape corect, dar nu era vorba de niște domni tapați, ci de o doamna - jennifer rush.
drumul întors
dacă nu e salam, e exces de aer condiționat.
dar dacă nimerești alături de cineva cu laptop care te lasă să revezi harry potter & camera secretelor, e un drum mai bun.
concluzie
a fost foarte mișto sau cum a zis un călător – o frumușață de week-end.
pentru luciat 8 aprilie 2009
Posted by raul in oameni pe langa care am trecut.4 comments
ruki incearca sa o faca pe luciat sa continue sa scrie despre carti. a pornit o leapsa: cine vrea sa se bucure in continuare de insemnarile luciatei (sau lucieiT, who cares about a name or another?) sa scrie despre una din cartile pe care le-a descoperit datorita ei. cine nu are blog, ii poate trimite un mail (ter_cit@yahoo.com). ruki spune foarte frumos: “asa o sa vada cat de important e blogul ei pentru noi si cat de fain e sa te trezesti ca ai o relatie cu biblioteca altcuiva. un colt al bibliotecii mele o iubeste pe lucia, astept si alte declaratii de dragoste de la colturi ale bibliotecilor voastre.”
eu o sa reiau un post pe care l-am scris in aprilie trecut, dupa ce am inceput o minunatie de carte - teodosie cel mic de razvan radulescu, recomandata de luciat aici.
**Cititorul se plictiseste. E singur intr-o zi de sambata si nu prea stie ce sa aleaga: are mai multe carti pe raft din care vrea sa se infructe, dar nu stie ce s-ar potrivi azi, mai ales ca are de gand sa citeasca in parc. Se simte destul de nefericit, sa ia o carte sub brat, sa traverseze vizavi, sa se aseze pe o banca si sa inceapa o carte? Probabil ca va fi deranjat, nu se va putea concentra si se va intoarce repede acasa, dar cum nu-si gaseste locul, merita incercat. Alege cartea cu coperta cea mai colorata, dar cu multe pagini, si scris mic, in detrimentul romanului intunecos si scurt, pe care probabil l-ar rontai in doua ore. Cititorul nu stie daca vrea sa se autopedepseasca cu aceasta alegere sau sa se ambitioneze ca trebuie sa mearga la drum si cu romane mai rubiconde, nu numai alaturi de filiformitati care-i incap in buzunarul de la spate. Nici nu-si prea bate capul, inhata cartea, trece strada, nu se aseaza pe prima banca disponibila, ca sa nu para un disperat, ci pe a doua si deschide cartea.
In jurul lui copiii mari se dau cu rolele, aia mici alearga dupa caini, sau cainii dupa ei, o fatuca scuipa seminte pe banca vecina, una vinde baloane si din fericire e muta, si peste toate astea bate vantul. Cititorul, friguros din fire (circulatie proasta, maini intotdeauna reci) spera ca va termina primul capitol in natura. Ca nu-i convine deloc adierea asta nesuferita. Deschide cartea si citeste:
“Cateodata, cele mai mici adieri de vant sunt doar rezultatul lesinat al unor furtuni furioase.”
Cititorul e putin umit de coincidenta si continua sa savureze despre insinuarea adierii de vant in tot felul de cotloane. Ii place, citeste pe indelete, savureaza fiecare fraza, simte puiul ala de vant la propriu.
Apoi in peisajul din roman apare un Pisicaine, exact in momentul in care langa tenisii cititorului incepe sa se gudure un catel a carei rasa nu se stie. Cititorul se uita in jur si dupa o pisica, sa fie tabloul desavarsit. Evident, ca nu o gaseste, se mai intampla minuni, dar nici chiar asa. De dragul unui Pisicaine virtual, si mai ales de dragul cititorului insusi, nu stim care ar fi primul animal care ar face compromisul de a-si insoti pasnic dusmanul la o plimbare prin parc: cainele sau pisica? Ramane de cautat raspunsul, voi pe cine ati paria? In fine, sa revenim la carte.
Cititorul face cunostinta cu capsunaria bufniteti Kalipoi – o minunatie ce se petrece in capsunarie. Sarmana bufnita e cam nefericita cu excesul ala de capsuni care-l face pe cititor sa saliveze, si cu pasiunea ei pentru cartofi care inspira mila:
“Cartoful este o raritate pe aici, ofta Kalipoi, aprobata cu tristete din cap de catre Fantoma. Tin cativa in camara pentru oaspetii mai de seama.”
Cititorul isi aminteste ca in dimineata aceea, cand a fost la piata, a vazut cartofi pe care i-a ignorat complet. A vazut si capsuni, pe care a incercat sa le ignore( bugetul, etc). Acum nu mai poate. Termina primul capitol extaziat si in loc sa traverseze vizavi, acasa, face un ocol pe la piata si cumpara un kg de cartofi si o jumatate de kg de capsuni.
Ajunge acasa, se simte cam ridicol, ce-i drept, dar extrem de incantat.**
si leapsa merge la oricine se bucura de blogul teroristei.
Анна Каренина 9 martie 2009
Posted by raul in carti, oameni pe langa care am trecut.11 comments
acum vreo 2 ani un prieten imi spunea despre un cliseu pe care ar fi vrut sa-l prinda cu camera telefonului: in metrou, pe la 6 dimineata, toti indivizii asezati pe acelasi rand de scaune citeau acelasi ziar: libertatea.
acum cateva zile, acelasi prieten imi vorbea de alta imagine, din acelasi metrou: toti calatorii asezati pe un rand citeau carti de la adevarul. doi dintre ei anna karenina, volumul unu. a vazut pentru ca oamenii tineau cartile aproape vertical.
la inceputul anului, mi-a telefonat o prietena a mamei, ingrozitor de precipitata: ma ruga sa-i fac rost, daca am relatii, de doua volume din colectia adevarul, pentru ca nu le-a mai gasit la chiosc. pe celelalte, care urmau sa apara anul acesta, le avea asigurate pentru ca si-a facut abonament. m-a resunat totusi peste cateva zile si mi-a cerut sa-i cumpar si anna karenina, volumul 1 pentru ca se pare ca nu intra in abonament.
acum cateva zile am fost sa vizionez viitoarea mea locuinta care mai era inca ocupata de niste chiriasi. in living – o biblioteca. pe rafturi – niste carti de calculatoare si nimic literatura, exceptand ineluctabila colectie de la adevarul. separat pe canapea, zacea evident anna karenina, volumul unu, din care se scurgea un discret semn de carte.
eu zic ca e bine, mai bine decat speram, insa pentru ca fac parte din categoria ignorantilor cuceriti de post-modernismul frivol, ma si amuz.
femei pe langa care am trecut 6 martie 2009
Posted by raul in oameni pe langa care am trecut.19 comments
tot mai des si de mai mult timp vad femei care plang pe strada. de parca as avea un radar lacrimal. am o memorie vizuala aproape zero, insa chipurile acestor femei nu le uit niciodata: intr-o iarna o tipa inalta si foarte subtil imbracata dardaia in hohote; intr-un autobuz 300, o doamna eleganta, coafata plangea extrem de sonor; la metrou la victoriei, asezat pe o bancheta auzeam un pland infundat care venea de la un profil extrem de palid; la tineretului, pe strada, o doamna micuta, in negru, suspina si plangea mut. etc…
azi dimineata, la romana am vazut din nou pe cineva. chipul ei mi-a ramas si acum fixat pe retina, alaturi de celelalte. cu cat sunt mai necunoscute, cu atat imaginea lor fixata in acest moment funest imi este mai clara.
si pentru ca imaginile se tot aduna, m-am gandit la momentul ala, cand se zice ca-ti curge toata viata in fata ochilor: daca o sa le vad numai pe ele?
love is in the train 5 februarie 2009
Posted by raul in oameni pe langa care am trecut.5 comments
daca circuli des cu trenul, ai observat ca inca se mai poarta salamul mancat direct de pe geamantan. chipsurile si sendvisurile gata ambalate sunt ignorate asiduu, calatorii se agata in continuare de traditii. cu cat ele sunt mai imputite, cu atat mai rezistente, ca izul de soseta de cazarma uitata sub bancheta. ultima oara cand am fost acasa am avut de ales intre acceleratul 1821 si atat. spre valea jiului nu s-au inventat rapiduri, de intercity nici nu s-a auzit, desi toate orasele din vale au devenit de cativa ani municipii. si in aceasta calatorie am stat langa niste oameni foarte interesanti: o studenta blonda care citea “cum sa vorbim in public” cu coperta la maxima vedere, de am memorat si forma fonturilor si m-am jucat in gand cu numele autorului, caruia i-am numarat vocalele, consoanele si apoi l-am despartit in silabe, dintr-astea. alaturi de tanara, se afla o doamna cu caciula (nu si-a scos-o tot drumul) care avea intre picioare un televizor (nu au vrut sa i-l accepte la bagaje, asa ca l-a luat ca si un bagaj de mana) pe care si-a intins masa: salamul, feliat totusi si inca ceva, dar am mi-am astupat privirea cu geaca agatata deasupra capului, incercand sa adorm si sa uit, asa cum facea vecinul din stanga care horcaia demult cu gura deschisa la neon.
dar nu aceasta calatorie banala si tipica face obiectul acestei insemnari, ci ceea ce s-a petrecut acum cativa ani, undeva intre sibiu si simeria. si nu era de valentine’s day, desi era la fel de frig. se intampla toamna, dardaiam si ca sa ma incalzesc, pe peronul garii din sibiu, am intrat in vorba cu o tipa care astepta, ca si mine, personalul. ea era mai mare cu cel putin cinci ani, studenta la facultatea la care intentionam sa dau, deci am avut ce vorbi. a venit trenul, ne-am urcat, am mai povestit putin, am tacut, ca niste oameni cu bun simt ce eram. la o halta ni s-a alaturat un tip gen comis-voiajor, cu servieta imitatie din piele si probabil sosete albe la pantofi negri. nu imi amintesc de vreo conversatie intre noi 3, a fost liniste si am adormit. m-am trezit peste vreo 2 ore, intr-o alta lume: cei doi erau lipiti unul de altul, nimic indecent, dar mainile ei erau intr-ale lui si ea spunea: “nu imi vine sa cred ca te-am gasit”, el “nici mie”. eu am intrebat: “am ajuns, mai e mult?” ea:”nu inca”. nu i-am mai intrebat nimic, ei au mai susosit ceva si cand a venit vremea au coborat impreuna, cu mainile inclestate.
dar nu functioneaza pentru toti: la gara de nord, imediat dupa ce a coborat din tren, un prieten a fost intampinat de un tip (smecheras cu gluga, gen) : “hei, sunt eu Dani, de pe internet. esti mult mai dragut ca in poza!” “greseala”.
frisbee cu ceafa de porc 17 octombrie 2008
Posted by raul in filme, nebun cu nervii, oameni pe langa care am trecut.4 comments
Tin minte ca pe vremea unui brainstorming cu subiectul ”cu ce sa ne impresionam clientii de 1 aprilie?” (clientii de librarie, bineinteles), unul dintre colegi, psiholog ca formare si care intre timp a dezvoltat o cariera in marketing, a propus sa-i surprindem pe cumparatorii de carte cu o bataie. Banuiesc ca ideea i-a venit pe fondul unei traume cauzate de cereri insistente de opere religioase scrise de Shirley MacLaine sau politice de Pavel Corut. Cu toate ca brainstormingul s-a transformat intr-o sezatura de ras isteric, nu a avut nici o urmare, nu ne-am batut nici macar intre noi, deci productivitate zero, timp pierdut pe banii angajatorului (procent din vanzari si bonuri de masa).
Mi-am amintit de promotia asta patologica acum cateva zile, cand am vazut niste scene desprinse parca din Kill Bill. Faptele se petrec la magazinul mega image de pe mosilor care e mai misto decat mega image-ul de la Tineretului: muzica mai buna (la Tineretului e tot anul muzica de Craciun), produse aranjate nemteste, casiere mai zambitoare, dar mai lenese (nu-ti baga produsele in punga ca la Tineretului, dar nu poti sa ai totul). Deci, intr-o dupa-amiaza, linistea de conserva vidata de supermarket mi-a fost bruiata de o portavoce de Marilena-de-la-grupul-Voua care a urlat in spatele meu si in fata unor doamne firave: intrebati daca aveti ceva pe fetele care poarta tricoruri rosii. Rosii de la ce, ma intreb si nu apuc s-o vad pe individa, pentru ca se pierde rapid dupa raftul cu lame de ras, lasandu-si clientele in cautare intermitenta. Peste cateva minute, asezat la rand la casa, surprind o halca de carne care zboara si aterizeaza intr-unul din cosurile laterale. Smechere, data viitoare pune carnea la loc de unde ai luat-o, ca te vad in camera, s’a'nteles??? De data asta o vad: e o gagica cu par arian, bine infipta si cu certe valente de atleta, pentru ca dispare iar, fuge, cauta si probabil gaseste. Simt ca visul colegului mi s-a implinit mie partial, ca de obicei e pentru cine se nimereste. Daca m-as fi aplecat sa-mi leg siretul, as fi putut fi lovit in tampla, mi-ar fi zburat si ochelarii, carnagiu ar fi fost.
De cateva zile ma tot gandesc la führer-ita si sunt sigur ca-si educa in magazie doi, trei pui de caini clandestini pe care o sa-i elibereze la maturitate, in serile aglomerate de vineri, cand corporatistii uita sa-si ia telemeaua de la cantar. Vreau sa-i testez agilitatea, sa-i ofer extremele dupa care tanjesc maniacii de genul ei: de cate ori merg pe acolo sa mut niste produse: sticlele de coca-cola in frigiderul de pepsi, sa duc borcanele de sfecla langa periile de toaleta, sa aduc chiar conserve de peste de la Ikea si sa le las langa conservele lor cu hering. Se mai baga cineva? Poate facem o gasca, ca in filmul acela german Edukators – daca nu l-ati vazut, merita:
Cumva in afara subiectului: dupa ce am citit aici ca 49,5% din fructele, legumele şi cerealele produse în spaţiul european conţin pesticide si ca un nivel prea ridicat al pesticidelor în alimente cauzează probleme hormonale, sterilitate, dar şi malformaţii, diverse forme de cancer şi probleme cu ficatul am o dilema: ce e mai sanatos sa consumi: fructe&legume sau Fornetti?
al cincilea copil 12 octombrie 2008
Posted by raul in bucurii, carti, oameni pe langa care am trecut.Tags: al cincilea copil, doris lessing, polirom
8 comments
Al cincilea copil, de Doris Lessing, editura Polirom, 2008
Am citit romanul acesta “pe care critica l-a comparat cu Frankenstein” ca parte a unei sincronicitati ciudate care m-a urmarit saptamana trecuta. Port “Al cincilea copil” in geanta de cateva zile, cu gandul sa-l citesc in metrou sau in alte statii de autobuz. Nu apuc sa deschid nici prima pagina, nu stiu la ce sa ma astept de la el, comparatia criticii cu monstrul lui Mary Shelley e oricum prea vaga.
Ma intalnesc, fara sa-mi propun, cu o cunostinta care imi reaminteste rostul ei (si al tuturor oamenilor, dupa cum precizeaza): copiii. “Daca as fi putut, as fi facut sase sau chiar sapte copii. La ce bun timpul asta care se scurge aiurea? Toate celelalte bucurii sunt praf in vant, gesturi egoiste…”. Marturisirea e pentru mine emotionanta pentru ca unul din copiii ei s-a nascut cu probleme si are nevoie de atentie si ingrijire speciala. “Nici nu stii cat ne distram.” imi spune si o cred, pentru ca rar am auzit in ultimul timp destainuiri atat de pline de entuziasm.
A doua zi, pe la pranz, tot cu “Al cincilea copil” in geanta, nedeschis, sunt intrebat de un taximetrist – tot de la Apolodor 
– “Mergeti sa va luati copilul de la scoala?”.
Gizas, e ceva, imi zic si cum am o clipa libera ma apuc sa citesc. De la primele randuri aflu ca Harriet si David, un cuplu perfect, isi doresc foarte multi copii. Dupa ce isi cumpara o casa cat un hotel se pun pe treaba si isi implinesc rostul pe banda: copiii apar unul dupa altul, casa se umple de bunici, matusi, veri si prieteni. Party all the time. Totul pana cand se naste al cincilea copil care strica petrecerea, alunga musafirii, destrama familia dar probeaza puterea maternitatii. Nu vreau sa includ mai multe spoilere in acest post, deci nu mai spun decat ca o ador pe Doris Lessing. Dupa ce am citit “O coborare in infern” eram sigur de originile ei nepamantene. Iar acum am realizat de ce imi place atat de mult: reda sau reaminteste de lucruri/lumi/arhetipuri uitate sau ignorate, dar mult mai vii decat societatea de plastic in care ne sufocam. Iar eu nu numesc SF alunecarile ei de langa normalitate si teluric, ci luciditate.
(ne)placeri 29 septembrie 2008
Posted by raul in carti, dansul e normal la varsta mea, filme, nebun cu nervii, oameni pe langa care am trecut, zilnice.13 comments
Am primit o leapsa de la anda grarup :sa listez niste lucruri care-mi plac si altele care nu.
Inainte de enumerare, vreau sa consemnez aparitia unei noi specii de cersetor – milogul de mall. E tanar, curat si imbracat decent, necocalar in aparenta. Il gasiti langa cozile la multiplex unde cerseste un bilet: vreau si eu sa vad un film. Pentru ca era deja tarziu si voiam sa prind reclamele si trailerele, nu am apucat sa-i sugerez ca e mai decent sa fure dvd-uri decat sa nimereasca la un film prost, ales de cineva care vrea sa-si bata joc de el.
back to the leapsa (nu stiu cum se traduce in engleza):
imi plac(e): diminetile, Orele , marea, rapaiala, mersul pe jos, berea nefiltrata, ceaiul verde, ceapa rosie, Lush si Clinque, copiii sfatosi, bunicii senini, vremea mohorata, sa pierd vremea, sa dorm la amiaza, sa adorm in timp ce citesc, Javier Marias, Nicole Kidman dupa divort, Kathy Bates, familia Fisher, sa aranjez cartile in biblioteca, sa merg singur la cinema, sa nu trec cu vederea, sa nu vorbesc, sa ascult radioul la volum maxim in timp ce gatesc, sa mananc sarat si condimentat, sa inmoi felii de mere si pere in vin rosu, sa ma uit pe VH1 la frezele anilor 80.
imi displac(e): noptile nedormite, obloanele si jaluzelele, lifturile, Bill Murray, Pascal Bruckner, trisorii, trecutii care se falesc ca nu-si arata varsta, obsesivii care isi googalesc numele, masinile, bancurile, sarbatorile, cafeaua, zacusca din comert, fumatul in casa si masina, fumatul in fata cladirilor ca aurolacii, fosnaielile devoratorilor de popcorn de la cinema, trancaneala, ideea de gasca, statuile si muzeele, copertele mov si roz din Raftul Denisei.
and now the leapsa goes to the one who wants it: Ionuca.
