refresh

sensul

„raule, de fiecare data cand ma uit in oglinda ma intreb cand a trecut asa timpul si ce am facut pana acum. pentru ca nu ma mai recunosc”. asa imi spunea un domn la vreo 60 de ani la care am stat acum cativa ani in gazda. de ceva vreme am inceput sa ma gandesc la el, mint, de fapt la intrebarea lui si azi cred ca am gasit un posibil raspuns pentru mine, cel care va fi (daca va fi) la 60 de ani. azi m-am vazut si m-am speriat. azi am muncit, am dat send si reply, am pus un smile si un😀. nu ma plang, I really love my work, doar ca atunci cand am facut o pauza m-am relaxat dand cate un like sau cerand unul. am dat attending la un event, doua. apoi am iesit din casa/birou, am mers la supermarket, pe tot drumul am chat-uit, am gasit un graffiti cool pe un zid, l-am fotografiat si am dat share. printre zarzavaturi am verificat sa vad cate likeuri primesc. intre timp mi-am verificat si news feed-ul sa raman informat in timp ce-mi aleg hartia igienica. la casa de marcat am facut o pauza sa scot banii.

mai tarziu ma vad cu un prieten intr-un bar. suntem amandoi cu telefoanele pe masa, vorbim, avem ce, dar la intervale regulate fiecare isi verifica care mailul, facebookul, twitterul sau alte cele. o zi obisnuita, cu intrebarile si raspunsurile obisnuite: te check-in-uiesc? azi, nu/m-am lasat/gata cu prosteala/de ce, nu, sunt si eu om, imi permit sa fiu stupid, dar fun. e doar o joaca sociala, nu e infantilism. dar e una extrem de serioasa pentru ca in momentul in care ai langa tine un prieten fara cont pe facebook il sfatuiesti serios sa intre in randul lumii. cum poti trai asa? un pas pana la „oare prietenii fara facebook ne sunt mai putin prieteni?”

acasa, din nou. eu singur si cu toate retelele sociale, mailurile, laptopul si telefonul –  am uitat gustul solitudinii. singuraticul a fost infrant pentru totdeauna. pozeaza si share-uieste paharul, imbucatura  – nu mai bei si manaci singur, chiar daca iti placea asa. atunci de ce dracu’ o mai faci? de ce lasi cartea din mana si iei telefonul sa dai scroll continuu, la infinit? de ce nu stai sa-l asculti pe prietenul de langa tine si te uiti sa citesti ce fac ceilalti 700 de pe facebook?

daca voi continua tot asa, stiu ce-mi voi raspunde la 60 de ani cand ma voi uita in oglinda: stiu cum a trecut timpul, stiu ce am facut: am dat refresh. la ce? asta nu vreau sa ma intreb ca nu cred ca as suporta vidul.

as vrea sa cobor.

ps. in timp ce scriam textul acesta,  a trebuit sa pun telefonul pe mute pentru ca ma perturbau mesajele.


abandoneaza speranta unui trecut mai bun

privind soarele in fata, de irvin yalom, editura vellant, 2011

„ce pacat ca a trebuit sa astept pana acum, pana cand corpul mi-a fost ciuruit de cancer, ca sa invat sa traiesc!” este marturia peste care tot dadeam cand deschideam cartea lui yalom in trecerea prin librarii. saptamana trecuta am decis sa o cumpar si tot acolo am nimerit cand am deschis-o, mda. „privind soarele in fata” vorbeste despre frica de moarte si despre cum am putea s-o controlam si chiar s-o valorizam.  irvin yalom stie ce spune: este unul dintre cei mai renumiti profesori de psihiatrie de la stanford. ajutat indeaproape de epicur, nietzsche, dickens, tolstoi, montaigne, marc aureliu, heidegger, hemingway dar si de pacientii sai (prin studii de caz), yalom scrie un self help book plin de forta, dar relaxat si paradoxal optimist.

total haotic, cu ce am ramas / ce mi-a reamintit:

frica de moarte poate fi convertita /  exprimata / mascata  in simptomele cele mai improbabile la prima vedere (inclusiv la reprimarea  propriei fiinte biologice: „mai bine imi refuz de pe acum impliniri si atasamente pentru ca numai asa nu voi avea nimic de pierdut”  brrr)

anxietatea fara obiect inseamna aproape intotdeauna frica mascata de nimicul ce va sa vina

ideea de disparitie e un catalizator util pentru schimbare (limitarea unei placeri ii potenteaza valoarea etc)

„consuma-ti viata” si „devino ceea ce esti” – cu cat iti traiesti mai putin viata, cu atat teroarea e mai mare

„salvarea” prin reverberatie: efectul pe care-l ai asupra celorlalti, schimbarile mici pe care le faci (neintentionat sau nu) sunt  uneori de ajuns pentru a atenua panica (mai trebuie doar sa-ti seama de ele)

nici o schimbare pozitiva nu se va produce atata vreme cat gasesti vinovatul in exterior. limitatile externe vor veni mereu, dar modul de a le intampina tine doar de tine

un exercitiu cu izvor nietzschian: daca ti-e teama sa risti, proiecteaza-te peste un an, priveste inapoi si fa un inventar al regretelor. probabil te vei vedea blocat in acelasi loc, cu aceleasi frustrari si poate asa vei avea curajul sa schimbi ceva

„abandoneaza speranta unui trecut mai bun”  – cred ca asta e cel mai bun inceput.


ultima zi de plaja*

dezolant
scaune pliante stranse
umbrele pleostite
frunze in bazin
nici radio zu nu mai canta
nici ceafa de porc cu cartofi congelati prajiti nu se mai serveste
nimeni nu mai cauta umbra – alunitele sunt in siguranta
nici inotatoarea de performanta nu mai vine
si cand patricia isi ia locul in casti ma ia cu chef de drama
ce as mai pleca daca as avea de langa cine

*probabil vor mai fi zile de plaja anul asta, dar suna foarte de efect ultima zi de plaja. si ca sa fiu exact pana la capat: era o umbrela deschisa si frunzele nu erau atat de multe incat sa aduca peisajul la tristetea la care visam. cand am plecat un baiat si cu o fata s-au asezat frumos la umbra. poate mai tarziu a venit si inotatoarea de performanta cu corpul nefotoshopat. si nu duc lipsa muzicii de strand, ajunsesem sa fredonez hituri cu habibi si gang bang. nu stiu de ce am scris chestia de mai sus, sunt bine mersi. dar cand ascult if you go away ma apuca, usor posedat. play.


cele mai recente imagini ramase pe retina

un ea si un el. de mana, azi pe calea victoriei. tricoul lui are culoarea parului ei. ceva intre rosu si portocaliu. identic. nu am mai vazut asa ceva decat in colectiile de la depositphotos. ar fi misto sa fie doar o intamplare iar el sa nu fie atat de tamp incat sa-si asorteze tricourile cu coafura ei. sau mai stii, poate ca e asumata chestia si ii place. si sunt norocosi amandoi.

mama si fiu. la strand. el, la vreo 9 ani savureaza lipsa tatalui si se alinta cum numai in prezenta ei exclusiva o poate face. cand mama i se alatura in apa, toata lumea pare a lui. bucura-te oedipe cat mai poti ca nu stii ce te asteapta.

ea si ea. la piata. cumpara menta proaspata. am un feeling ca vor face mojito in casa. cam trist, daca e asa. par plictisite de tot – dar e plictiseala aia care vine din preaplin. le-as zambi, dar ele nu par genul.

buzele subtiri ale receptionerei-asistente care de fata cu pacientii murmura tcherere tche tche, tcherere tche tche, tcherere tche tche Gusttavo Lima e. amiba ce esti!

el si el. isi cauta un loc la o terasa. gesturi si haine identice. un incuiat ar spune ca-s frati. ma intreb cat timp le-a luat pana la coordonarea asta. si cine a luat mai mult de la cine? cine a cedat mai intai? si cine va pleca primul (sunt inca foarte tineri). oricum, alti norocosi.

chipul senin-exuberant al doamnei de la magazin cand imi recomanda berea cu 22 % alcool care expira taman in 2022. o sa revin.

tremurul usor al mainilor tale cand ti-ai aprins stangaci prima tigara. uitasem cat de sexy este vulnerabilitatea. uitasem ce caut.

vecinul meu cu o bucata de coliva, o lumanare si un colac in mana. bate la usa vecinilor sa dea de pomana pentru ca tocmai i s-a prapadit sotia. nu ii deschide nimeni, iar el se intoarce in casa stangaci si vulnerabil. candva, un norocos.


am fost / am ramas

am fost: cel care nu stia cum sa primeasca, cel care alerga doar dupa ce nu putea obtine, cel care scria aici ca sa plateasca, cel caruia ii era teama sa se bucure pana la capat, cel care reprosa celorlalti ca nu stiu sa se bucure, cel care regreta o multime de banalitati pentru ca avea impresia ca parerea de rau da greutate si transforma banalul in ceva cu semnificatie, cel pentru care povestea conta mai mult decat trairea, incercarea de a crea amintiri valora mai mult decat efortul de a fi prezent, cel care nu stia sa ceara cand avea acest drept, cel care hartuia, cel care isi insusea libertatea altora (pentru ca nu nu isi permitea libertatea proprie), imatur, cel care bea de cele mai multe ori peste masura, cel care statea pe margine, cel care asculta mai mult decat era cazul, cel care confunda iubirea cu nevoia de control (eufemism pentru manipulare).

am ramas: cel care se deschide aleatoriu, fara motiv, in fata unor persoane care poate nu sunt dispuse la asta, cel care se bucura de solitudine, cel care are asteptari rezonabile de la prieteni, ca de-aia ne numim prieteni, cel caruia ii place sa lege continuu legaturi si sa riste sa fie dezamagit, cel care nu ii intelege pe cei carora le e teama de asta, cel pentru care un sex date reprezinta  intotdeauna mai mult, cel care critica, cel care se poate indragosti usor, copilaros, cel care bea de cele mai multe ori peste masura, cel care incearca, cel care e pe primul loc in viata lui, cel care trece cu vederea, cel care intoarce spatele cu usurinta (urmeaza-ma daca poti), cel care stie cand greseste dar continua, cel ghidat de ceea ce simte, cel melancolic, cel care spune si apoi isi da seama, (si tocmai de aceea) cel care tace mult, cel care scrie aici ca sa se dumireasca si sa-si invinga teama de ridicol.

am devenit: in proces de constientizare. coming up soon 


like an autist on a wire(less)


8.20 –  trezirea

8.35 –  înapoi în pat cu un castron cu struguri (hamburg, if possible). laptopul e deja deschis: 10 minute de facebook, twitter, ceva presă.

8.45 –  gmail, începe ziua de muncă: open mail, send mail, forward mail. ce dracu a vrut y. să zică? translate. research. new clients. send to upload. follow up. reply all.

11.00 –  pauză (strugurii s-au terminat). facebook/twitter: read. like. comment. post. like. RT. 1 message. chat unavailable, azi.

11.15 – back to work. deschid cotweet, google reader, read, read, read, new update, post 10 updates.

12.00 – mic dejun/prânz. omletă/paste (as in farfalle, not copy paste). ceai verde/alb.

12.30 – întoarcerea la laptop. inboxul e subțire, ca și conexiunea  (die, vodafone! die!). mă concentrez pe research. send mail. lentoarea e aici, nu-i pot face față decât dacă socializez. deschid facebook, twitter și încă ceva. send mail. chat. send mail. chat. hmm, uite ceva: ce cauți/nimic/dar de ce m-ai agățat/mi-au plăcut pozele/și acum?/în nici un caz acum. logout. send mail.

16.00 – 17.00 laptopul rămâne singur acasă. eu – offline. aer. supermarket: vin, struguri.

după 17.00 – forever laptop. whatever internet. film. obligatoriu sex: fuck vodafone!

înainte de culcare – check mail, send mail, mark as unread (mâine dimineață o să fie mai zi ca azi).

chiar înainte de culcare – ultima gură de vin roșu, apa de gură care albește. lumina de la veioză și lumina de la laptop se sting aproape concomitent.

adorm – vise: move to spam.


o zi plină

ar trebui să locuim împreună, chiar și când vom fi milionari. dar eu nu mai am vise dintr-astea imobiliare demult, eu proiectez doar chestii obișnuite, când îmi pierd capul (vreau să cred) nedeterminat. și visez mic-dejunuri, leneveală si privit în goi gol. țin minte când aveam o fantezie cu o furtună: să vină dracului ploaia peste noi și să nu avem unde ne ascunde. evident că a învins canicula care ne-a băgat în case, separat.

de ce doar mâine e timpul pentru ieșit la o bere, două, trei, de ce nu azi? pentru că sunt deja înghițit în bucătărie și îmi dau seama că una din chestiile la care încă mă mai închin este busuiocul proaspăt de lângă o roșie. chiar așa e.

să-mi spui că pentru prima dată de când ne cunoaștem am voce de film franțuzesc, e prea mult și prea bine. e clar, pentru că demult nu m-am mai alintat pe blog, acum e  timpul. mai ales că tocmai am auzit pentru a treia oară în foarte scurt timp andante, andante. deci, să fie atât – mai mult nici nu e necesar.


Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 41 de alți urmăritori