iubirea din nou

Iubirea din nou, de Philippe Forest, editura Nemira, 2008

Daca o carte este blestemata cu un titlu afectiv, cum este cel al romanului de fata, editorul nu mai are nici un fel de dubiu si o arunca intr-o colectie exclusiv femeiasca: „Damen tango”. Daca nu as fi auzit pana acum de Philippe Forest, nu cred ca as fi trecut de coperta, care imi exprima un simplu roman de amor. Aspectul cu clasificarea pripita a romanului m-a enervat din prima, dar din fericire aici m-am oprit cu nervii, pentru ca in rest totul a fost bine, pana la coperta a IV-a, unde in loc de recomandarile blege de genul „un roman original, halucinant, socant, irezistibil” sta un fragment din recenzia unei bloggarite. Cand ajungeti intr-o librarie, aruncati o privire pe recomandarea de pe spatele cartii, si daca ea nu va convinge sa cumparati cartea, am sa incerc eu acum.

Cine a citit Sarinagara ii stie povestea lui Forrest: moartea propriului copil il determina sa scrie un roman ca un haiku, in care suferintele sunt compresate sub un plasture minuscul. Iubirea din nou incepe cu aceeasi durere: „Cand a murit fiica mea, am avut sentimentul stupid ca am devenit dintr-odata invulnerabil”. Cand, dupa doi ani de la eveniment, ii moare si tatal, ” pentru mine totul avusese deja loc. Tatal meu era mort de doi ani, si, cu el, toti cei pe care ii iubisem. Nici unul nu supravietuise fiicei noastre”. In fata unui astfel de chin, chiar si lamentarile provocate de abandonul cel mai crud par un moft de salon.

Forrest nu insista pe evenimentul tragic, isi continua imediat cartea si viata cu inceputul unei alte legaturi sentimentale. Partea cea mai frivola din Iubirea din nou este in acelasi timp si cea mai consistenta, Forest incearca la tot pasul sa fie inedit: daca moartea care l-a marcat atat aduce cu ea un reflux care epuizeaza lent orice cuvant, sexul se razbuna: „Cand voia sa o insotesc la toaleta, lasa usa intredeschisa. Intram. Ingenuncheam pe gresie inaintea ei si o sarutam adanc, rasucindu-mi limba in gura ei in timp ce ascultam zgomotul pe care-l facea usurandu-se, cu rochia ridicata, coapsele dezvelite pe care imi lasam mainile sa urce pana la solduri. Scriu aceste lucruri nu pentru ca le consider unice – cu orice femeie indragostita de mine am trait aceleasi scene -, ci pentru ca nu le-am citit niciodata in vreo carte.”

Se pare ca vanitatea nu este atat de incompatibila cu depresia si lipsa de viata (desi omul incepe sa iubeasca din nou, are mereu tendinta de a se intoarce la punctul acela care a supt tot ce era vital).

Dorinta de a impresiona este ceea ce mi-a displacut la scriitura lui Forest. A! Mai este si partea cu iubirea bolnavicioasa, cand amantii incep sa se respinga, revin, pleaca si tot asa, pana se sfarseste de tot.

Dupa moarte, iubire si moartea acelei iubiri trebuie sa vina sfarsitul povestii pe care autorul il refuza: „romanul ii canta in struna mortii, ultima fraza e intotdeauna o sentinta prin care se consimte la neant. […] As fi dorit sa existe un roman care sa rastoarne totul spre viitor…”. Astfel ca Forest isi recicleaza iubirea ramasa si cartea se termina in curba: este iubirea din nou si din nou, si din nou, dar si o autodistrugere, nu fara urme de extaz si putina infumurare:”Iubeam cu durere. Maladiv, poate. Dar iubeam total.” Punct si s-o mai facem o data…

Anunțuri

2 responses to “iubirea din nou

  • Korova

    „Se pare ca vanitatea nu este atat de incompatibila cu depresia”
    Nu este deloc, mai ales cand depresia e provocata de moartea cuiva (atat de) apropiat. Si vine, dupa parerea mea, din strania convingere pe care o capeti ca poti face orice, ca atunci cand ti s-a spart lumea in doua si te-ai uitat treaz „on the other side” devii un fel de semi-zeu/supehero. Perspectiva ti se schimba definitiv, si de aici pana la a te simti vanitos/intrucatva superior celorlalti, nu e decat pas. sau exact cum spune Forrest: „am avut sentimentul stupid ca am devenit dintr-odata invulnerabil”. cu timpul trece, si ideal vanitatea se transforma in intelepciune. nu stiu care e cazul lui Forest.
    Partea cu pupatul si usuratul mi s-a parut in schimb perversitate intello, da, cautata si cam degeaba. Ce sa spun, „pentru ca nu le-am citit niciodata intr-o carte”, pai as spune, lasa, fie si daca dlui Forest i-au scapat Bruckner sau Houellebecq, s-au ocupat destule filme de asta, de la un minim Ultimul tango la Paris incoace. atata semi-porno cat s-a tot pompat in ultimii ani…it’s become boring, really.

  • raul

    vanitatea s-a transformat in intelepciune la Forest; daca iti cade in mana Sarinagara, sa nu o ratezi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s