ce hacuiala!

Ce hacuiala! de Jonathan Coe, editura Polirom, 2008, traducere de Sanda Aronescu

Un tip destul de nevinovat pe nume Michael Owen, scriitor debutant, obsedat de un film pe care nu a apucat sa-l vada pana la sfarsit in copilarie (atat de obsedat incat de uita la el deschis la prohab) primeste o sponsorizare consistenta din partea unei batrane ticnite pe nume Tabitha Winshaw ca sa scrie istoria intregii familii Winshaw. Cartea incepe promitator cu o moarte suspecta in timpul celui de-al doilea razboi mondial si cu o incriminare contra firii: unul dintre Winshaw si-ar fi tradat si tara si familia si a ordonat uciderea unui fratior aflat in misiune de lupta. Ne trezim apoi in anii ’90, unde viata e mai pasnica: Hilary Winshaw este o ziarista care scrie la comanda, incalcand orice principiu si orice cadavru, iar Roddy, fratele ei e un critic de arta si patron de galerii care prinde artiste bune si se foloseste de ele strict fiziologic. Varul lor, Henry Winshaw e un politician normal (adica instabil) innebunit dupa dna Thatcher cu care a fost coleg de scoala („Inima si mintea mea iti apartin, Margaret, poti face ce vrei cu ele”) pana cand succesul ii despart („Dati-o jos pe curva asta, am spus. Si repede.”) iar fratele lui, Thomas este putin mai pasnic: intra finantator in lumea cinemaului doar pentru a se masturba in voie in fata secventelor de film deocheate care ies de obicei la montaj. Mark Winshaw e alt var, ucigas cu sange rece care vinde arme Irakului lui Saddam iar Dorothy este o alta verisoara, macelara familiei si a Marii Britanii care se joaca cu aditivii chimici si chinuie ferme intregi de animale (sunt explicate pe larg metodele, daca va intereseaza) pentru profit, in timp ce sotul ei se sinucide cu vitelul preferat (amantul preferat, de fapt) in brate.

In fata unei familii atat de respectabile care controleaza tot, oamenii mici nu mai au nici o sansa si se sting rapid ucisi de sistemul medical, de pesticidele din mancare, de arme sau de cuvinte, suturi in fund si somaj. In final, scriitorasul se vede fata in fata cu Winshawii, intr-un decor asemanator cu filmul-fetis si incepe o hacuiala parodica si exemplara. Si desi Margaret Thatcher nu se afla printre victimele propriu-zise ale macelului, am simtit ca lui Jonathan Coe putin i-a lipsit sa nu-i infiga un topor in teasta. Dar a facut-o, la figurat de la prima la ultima pagina.

Politizarea excesiva si dezumanizarea totala a personajelor mi-au transmis plictiseala si disconfort, pe alocuri. Intr-un top personal al romanelor lui Jonathan Coe, „Ce hacuiala!” e pe locul 4, dupa „Casa Somnului” (pe care l-as reciti oricand), „Clubul Putregaiurilor” si „Cercul Inchis” (aparute toate la Polirom).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s