al cincilea copil


 

 

 

  Al cincilea copil, de Doris Lessing, editura Polirom, 2008

 

Am citit romanul acesta „pe care critica l-a comparat cu Frankenstein” ca parte a unei sincronicitati ciudate care m-a urmarit saptamana trecuta. Port „Al cincilea copil” in geanta de cateva zile, cu gandul sa-l citesc in metrou sau in alte statii de autobuz. Nu apuc sa deschid nici prima pagina, nu stiu la ce sa ma astept de la el, comparatia criticii cu monstrul lui Mary Shelley e oricum prea vaga.

Ma intalnesc, fara sa-mi propun, cu o cunostinta care imi reaminteste rostul ei (si al tuturor oamenilor, dupa cum precizeaza): copiii. „Daca as fi putut, as fi facut sase sau chiar sapte copii. La ce bun timpul asta care se scurge aiurea? Toate celelalte bucurii sunt praf in vant, gesturi egoiste…”. Marturisirea e pentru mine emotionanta pentru ca unul din copiii ei s-a nascut cu probleme si are nevoie de atentie si ingrijire speciala. „Nici nu stii cat ne distram.” imi spune si o cred, pentru ca rar am auzit in ultimul timp destainuiri atat de pline de entuziasm. 

A doua zi, pe la pranz, tot cu „Al cincilea copil” in geanta, nedeschis, sunt intrebat de un taximetrist – tot de la Apolodor 🙂 – „Mergeti sa va luati copilul de la scoala?”.

Gizas, e ceva, imi zic si cum am o clipa libera ma apuc sa citesc. De la primele randuri aflu ca Harriet si David, un cuplu perfect, isi doresc foarte multi copii. Dupa ce isi cumpara o casa cat un hotel se pun pe treaba si isi implinesc rostul pe banda: copiii apar unul dupa altul, casa se umple de bunici, matusi, veri si prieteni. Party all the time. Totul pana cand se naste al cincilea copil care strica petrecerea, alunga musafirii, destrama familia dar probeaza puterea maternitatii. Nu vreau sa includ mai multe spoilere in acest post, deci nu mai spun decat ca o ador pe Doris Lessing. Dupa ce am citit „O coborare in infern” eram sigur de originile ei nepamantene. Iar acum am realizat de ce imi place atat de mult: reda sau reaminteste de lucruri/lumi/arhetipuri uitate sau ignorate, dar mult mai vii decat societatea de plastic in care ne sufocam. Iar eu nu numesc SF alunecarile ei de langa normalitate si teluric, ci luciditate.

Anunțuri

8 responses to “al cincilea copil

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s