frisbee cu ceafa de porc

Tin minte ca pe vremea unui brainstorming cu subiectul „cu ce sa ne impresionam clientii de 1 aprilie?” (clientii de librarie, bineinteles), unul dintre colegi, psiholog ca formare si care intre timp a dezvoltat o cariera in marketing, a propus sa-i surprindem pe cumparatorii de carte cu o bataie. Banuiesc ca ideea i-a venit pe fondul unei traume cauzate de cereri insistente de opere religioase scrise de Shirley MacLaine sau politice de  Pavel Corut. Cu toate ca brainstormingul s-a transformat intr-o sezatura de ras isteric, nu a avut nici o urmare, nu ne-am batut nici macar intre noi, deci productivitate zero, timp pierdut pe banii angajatorului (procent din vanzari si bonuri de masa). 

Mi-am amintit de promotia asta patologica acum cateva zile, cand am vazut niste scene desprinse parca din Kill Bill. Faptele se petrec la magazinul mega image de pe mosilor care e mai misto decat mega image-ul de la Tineretului: muzica mai buna (la Tineretului e tot anul muzica de Craciun), produse aranjate nemteste, casiere mai zambitoare, dar mai lenese (nu-ti baga produsele in punga ca la Tineretului, dar nu poti sa ai totul). Deci, intr-o dupa-amiaza, linistea de conserva vidata de supermarket mi-a fost bruiata de o portavoce de Marilena-de-la-grupul-Voua  care a urlat in spatele meu si in fata unor doamne firave: intrebati daca aveti ceva pe fetele care poarta tricoruri rosii. Rosii de la ce, ma intreb si nu apuc s-o vad pe individa, pentru ca se pierde rapid dupa raftul cu lame de ras, lasandu-si clientele in cautare intermitenta. Peste cateva minute, asezat la rand la casa,  surprind o halca de carne care zboara si aterizeaza intr-unul din cosurile laterale. Smechere, data viitoare pune carnea la loc de unde ai luat-o, ca te vad in camera, s’a’nteles???  De data asta o vad: e o gagica cu par arian, bine infipta si cu certe valente de atleta, pentru ca dispare iar, fuge, cauta si probabil gaseste. Simt ca visul colegului mi s-a implinit mie partial, ca de obicei  e pentru cine se nimereste. Daca m-as fi  aplecat sa-mi leg siretul, as fi putut fi lovit in tampla, mi-ar fi zburat si ochelarii, carnagiu ar fi fost. 

De cateva zile ma tot gandesc la führer-ita si sunt sigur ca-si educa in magazie doi, trei pui de caini clandestini pe care o sa-i elibereze la maturitate, in serile aglomerate de vineri, cand corporatistii uita sa-si ia telemeaua de la cantar. Vreau sa-i testez agilitatea, sa-i ofer extremele dupa care tanjesc  maniacii de genul ei: de cate ori merg pe acolo sa mut niste produse: sticlele de coca-cola in frigiderul de pepsi, sa duc borcanele de sfecla langa periile de toaleta, sa aduc chiar conserve de peste de la Ikea si sa le las langa conservele lor cu hering. Se mai baga cineva? Poate facem o gasca, ca in filmul acela german Edukators – daca nu l-ati vazut, merita:

Cumva in afara subiectului: dupa ce am citit aici ca 49,5% din fructele, legumele şi cerealele produse în spaţiul european conţin pesticide si ca un nivel prea ridicat al pesticidelor în alimente cauzează probleme hormonale, sterilitate, dar şi malformaţii, diverse forme de cancer şi probleme cu ficatul  am o dilema: ce e mai sanatos sa consumi: fructe&legume sau Fornetti?

Anunțuri

4 responses to “frisbee cu ceafa de porc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s