love is in the train

daca circuli des cu trenul, ai observat ca inca se mai poarta salamul mancat direct de pe geamantan. chipsurile si sendvisurile gata ambalate sunt ignorate asiduu, calatorii se agata in continuare de traditii. cu cat ele sunt mai imputite, cu atat mai rezistente, ca izul de soseta de cazarma uitata sub bancheta. ultima oara cand am fost acasa am avut de ales intre acceleratul 1821 si atat. spre valea jiului nu s-au inventat rapiduri, de intercity nici nu s-a auzit, desi toate orasele din vale au devenit de cativa ani municipii. si in aceasta calatorie am stat langa niste oameni foarte interesanti: o studenta blonda care citea „cum sa vorbim in public” cu coperta la maxima vedere, de am memorat si forma fonturilor si m-am jucat in gand cu numele autorului, caruia i-am numarat vocalele, consoanele si apoi l-am despartit in silabe, dintr-astea. alaturi de tanara, se afla o doamna cu caciula (nu si-a scos-o tot drumul) care avea intre picioare un televizor (nu au vrut sa i-l accepte la bagaje, asa ca l-a luat ca si un bagaj de mana) pe care si-a intins masa: salamul, feliat totusi si inca ceva, dar am mi-am astupat privirea cu geaca agatata deasupra capului, incercand sa adorm si sa uit, asa cum facea vecinul din stanga care horcaia demult cu gura deschisa la neon.

dar nu aceasta calatorie banala si tipica face obiectul acestei insemnari, ci ceea ce s-a petrecut acum cativa ani, undeva intre sibiu si simeria. si nu era de valentine’s day, desi era la fel de frig. se intampla toamna, dardaiam si ca sa ma incalzesc, pe peronul garii din sibiu, am intrat in vorba cu o tipa care astepta, ca si mine, personalul. ea era mai mare cu cel putin cinci ani, studenta la facultatea la care intentionam sa dau, deci am avut ce vorbi. a venit trenul, ne-am urcat, am mai povestit putin, am tacut, ca niste oameni cu bun simt ce eram. la o halta ni s-a alaturat un tip gen comis-voiajor, cu servieta imitatie din piele si probabil sosete albe la pantofi negri. nu imi amintesc de vreo conversatie intre noi 3, a fost liniste si am adormit. m-am trezit peste vreo 2 ore, intr-o alta lume: cei doi erau lipiti unul de altul, nimic indecent, dar mainile ei erau intr-ale lui si ea spunea: „nu imi vine sa cred ca te-am gasit”, el „nici mie”. eu am intrebat: „am ajuns, mai e mult?” ea:”nu inca”. nu i-am mai intrebat nimic, ei au mai susosit ceva si cand a venit vremea au coborat impreuna, cu mainile inclestate.

dar nu functioneaza pentru toti: la gara de nord, imediat dupa ce a coborat din tren, un prieten a fost intampinat de un tip (smecheras cu gluga, gen) : „hei, sunt eu Dani, de pe internet. esti mult mai dragut ca in poza!” „greseala”.

Anunțuri

5 responses to “love is in the train

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s