tunel de carnuri moarte

binevoitoarele-jonathan-litell1

Binevoitoarele, de Jonathan Littel, editura Rao, 2009, traducerea Vasile Savin

Binevoitoarele este inca o poveste din cel de-al doilea razboi mondial marturisita prin prisma unui ofiter SS, Maximilian Aue. Romanul intins pe aproape 900 de pagini expune toate ororile  inimaginabile ale unui razboi. Max este martor la invazia Ucrainei, face munca de PR pentru Reichsfuhrerul SS (aduna fotografii ale executiilor si pregateste un album care ii asigura avansarea), supravietuieste Stalingardului, incearca sa faca ordine in lagarele de concentrare, ajuta la organizarea deportaii evreilor din Ungaria si se loveste de coruptia ofiterilor de orice rang. Actiunile monstruoase se consuma pe un fond birocratic greoi, aproape imposibil de digerat.  Dar sunt si parti savuroase: reflectii si discutii politice, strategice si filosofice avute de Max cu unii ofiteri mai dezghetati.

Dar Max are si o viata proprie,  nu mai putin abdominabila. Din punctul meu de vedere, cele mai socante pasaje ale cartii sunt cele erotice; exista un intreg capitol spre final in care Max are halucinatii coprofage si automutilante. Dragostea apare, dar e patologica: pentru ca nu are acces la corpul surorii lui geamane, el gaseste voluptate incercand sa i se substituie in relatii sexual-agresive cu alti barbati. Bunatatea  este atat de palida si de transparenta incat ii pare obscena. Raul se extinde si profaneaza toate legaturile, chiar si cele considerate a priori ca fiind sacre. Raul se intinde pe un filum imens, nici nu mai stii de unde a inceput si care ii e sfarsitul. Ramane o singura alternativa – sinuciderea, dar inca din prima pagina suntem avertizati: „…sinuciderea nu ma prea ispiteste. Se intelege ca m-am gandit indelung la asta, iar daca ar trebui sa recurg la ea, uite cum as face. Mi-as pune o grenada in dreptul inimii si as zbura intr-o explozie de veselie. […]…in sfarsit fericirea, sau in orice caz pacea, si peretii biroului meu decorati cu resturi. Femeilor de serviciu le revine sarcina sa curete, doar sunt platite pentru asta, treaba lor. Dar, dupa cum am spus, sinuciderea nu ma tenteaza. De altfel, nu stiu de ce, o veche urma de morala filosofica probabil ma face sa spun ca la urma urmei nu suntem aici pentru a ne distra. Dar atunci, pentru ce anume? N-am nici o idee, pentru continuitate, desigur, ca sa tocam timpul pana nu ne toaca el.” (pag 9-10).

Nu mai adaug nimic, decat ca  aici gasiti o recenzie compelta, dar care contine prea mult spoilere. A! si mai multe buline negre pentru tehnoredactare: inadmisibil de multe greseli – litere lipsa/inversate- pentru o carte despre care se spune ca ar fi una dintre cele mai bune din ultimii 50 de ani.

Anunțuri

3 responses to “tunel de carnuri moarte

  • ruki

    m-ai facut sa cumpar o carte de 900 de pagini. gestul a fost interpretat ca sfidare de catre un directoras care pierduse drepturile de publicare in favoarea rao. replica mea: „stiam ca subiectul cartii este unul nefast, dar uite ca nenorocirile se tin lant!” 🙂
    asteapta-ma vreun an s-o termin si promit ca schimbam impresii.

  • raul

    🙂 misto replica
    nu trebuie sa astepti sa o termini ca sa schimbam impresii: eu aveam chef sa vorbesc despre ea in timp ce o citeam si pt ca nu am avut cu cine, am contemplat peretii.
    a! eu mi-am dat 2 ani, dar am devorat-o in 3 saptamani

  • Ascyltyo

    Consider acest roman o aprofundare a obscenului o operatie pe cord deschis privind colturile personalitatii merita fiecare leu cartea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s