frica

 Zgomotul Alb, de Don DeLillo, editura Leda, 2006, traducere de Horia-Florian Popescu

acum cateva seri, intr-un autobuz doua domnisoare discutau despre meciul de handbal de la care se intorceau. sedeau fata in fata. una dintre ele a pomenit in treacat despre posibila cauza care a determinat pierderea jocului : „cred ca li s-a facut si frica…”. nu a mai apucat sa continue pentru ca un tip masiv si cu plete s-a ridicat de pe randul paralel, s-a postat in fata lor si a murmurat: „frica?? ati spus frica?”. „da, frica” i-a confirmat tipa, pentru ca nu a gasit inspiratia sa-l minta. „ati spus frica!? ” „….” „stiti voi ce  aia frica???” si-a continuat pseudomotociclistul izbucnirea de data asta intr-un urlet ca de la lup la luna insotit de lacrimi si bale care se scurgeau din gura in barbie si din barbie mai jos pe sau langa ele.  la urmatoarea statie, fetele au apucat sa se strecoare printre bratele individului si au coborat, lasandu-l pe razboinic sprijinit de bara autobuzului in timp ce jelea  „FRICAAAA”.

cam asa si cu cartea asta. nu stii daca sa te ingrozesti sau sa te amuzi: zgomotul alb este despre frica de moarte care paralizeaza pe oricine la un moment dat (sau constant in unele cazuri). este cel mai sociologic roman citit de mine, plin de intrebari fara capat gen „de ce frica e cu atat mai primitiva cu cat e mai mare progresul stiintific?”

pe scurt: jack, seful catedrei de hitlerologie de la o universitate americana se expune unui nor radioactiv care ii accelereaza the final countdown. in paralel si pe ascuns, babette, sotia lui actuala (a avut mai multe, dintre care pe una agent secret si pe o alta sectanta retrasa intr-un desert cu alti fanatici) face pe cobaiul si ia niste pastile care ar trebui sa-i elimine frica de moarte (dar da gres pt ca moartea se adapteaza la orice). jack si babette se completeaza de minune si se joaca intr-una jocul de-a „oare cine va muri primul”. cu copiii (multi, bizari, din toate casatoriile) alaturi.

zgomotul alb este zgomotul electric, uniform pe care il auzim in timp ce stam la casa la supermarket si ne umplem carucioarele cu toate lucrurile nenecesare. este zgomotul frigiderului care m-a speriat asta noapte cand am mers sa beau apa si am simtit ceea ce exprima si dellio: daca mortii ne vorbesc prin intermediul acestor sunete? desigur e o metafora la caracterul tanatic al tehnologiei, dar cartea a avut pt mine o fizionomie mai degraba imateriala decat stiintifica. „moartea pluteste in aer…poate cand vom muri, primul lucru pe care-l vom spune e: cunosc sentimentul asta. am fost aici mai inainte. ” (pag. 171).

pricep acum de ce whitenoise si-a numit blogul dupa roman. zgomotul alb a avut pt mine si un efect ciudat: desi mi-a placut enorm, a fost prima carte cu care am adormit in brate in fiecare seara. dupa un capitol, maximum doua,  nu mai rezistam. poate pentru ca subiectul imi era la fel de familiar ca aerul. sau de vina o fi fost scriererea nespectaculoasa, pe care nici nu as fi dorit-o in alt fel. „cel mantuit nu are cai spectaculoase, iata cum recunosti o persoana izbavita.” (pag 156). delillo e norocos.

Anunțuri

10 responses to “frica

  • dragos c

    si mie mi-a placut cartea, desi nu am finalizat-o – cum zici, are si fragmente plicticoase. dar e o carte mare, specifica epocii in care-a fost scrisa. e faina cariera personajului, la fel duiumul de ironii fine la civilizatia americano-occidentala. e si un roman universal, nu?, al angoasei umane din toate timpurile.
    ps – zace in librarii la 5 lei…

  • nlarece

    Din articolul tau tind sa vreau sa citesc romanul, dar iau foarte in serios atentionarea despre adormit.

    Am vazut filmul asta atunci cand a aparut, si credeam ca e adaptarea cartii, dar m-am inselat.

    Wikipedia: Barry Sonnenfeld was preparing a film version of White Noise for 2006. However, pre-production appears to have ceased as of the fall of 2006 and the Internet Movie Database has removed all references to this movie.

  • raulnecesar

    @ dragos c: spre sfarsit, romanul are tente de thriller…merita finalizat. si da, e universal
    @ nlarece: chiar ma gandeam ca ar putea iesi o ecranizare misto. un film sonor, cu toate obsesiile zgomotului alb

  • nlarece

    Nu am citit cartea, deci imi asum riscul penibilului dand din taste pe-aici. Din articolul tau am inteles ca romanul este interesant si ca pune pe tapet probleme importante cu care se confrunta lumea noastra. Totusi autorul nu se straduieste sa faca acest interes si captivant, deci se adreseaza in principal unei audiente intelectuale. Pe care o adoarme 🙂
    Filmul cu titlul „White Noise” pe care l-am vazut e foarte slab. Crezand ca e adaptarea cartii, am ignorat romanul atunci cand a aparut la noi.
    Ideile sunt bune – un film ar merita scos din ele, poate le-ar populariza mai bine decat romanul.

  • nlarece

    Si pentru ca apreciez atitudinea, explic, ref. asta:

    https://raulnecesar.wordpress.com/2009/03/06/femei-pe-langa-care-am-trecut/

    Articolul imi da puternic senzatia pe care mi-o da afirmatia „no-one should ever kick puppies”. Daca asta e intentia autorului, buba #1 (pentru mine) este momentul publicarii. In plus, senzatia o creezi, dar nu este foarte aparenta legatura intre „fapte” si senzatie. Motivele d-nelor nu sunt explorate, deci pot s-o inghit asa cum e, sau sa speculez. Intrebarea din final m-a dat peste cap, pentru ca implica faptul ca s-ar putea ca tot restul vietii observatorului sa fie nimic pe langa „situatie”. Poetic, da, dar prea poetic pentru mine, de unde opinia. Pe care o mentin, cu riscurile care decurg de-aici 🙂

  • raulnecesar

    ref la zgomotul alb: delillo nu are suspans si nici nu e imprevizbil, probabil voit. umorul si simtul acut al absurdului exclud orice artificiu

    ref la „articol” (nu scriu articole, doar insemnari) : nu are nici un scop, e doar o constatare a unui fapt la care sunt spectator. doar finalul e al meu, nu l-as numi poetic, mai degraba neconcret.

  • nlarece

    Ceea ce demonstreaza ca imi este usor sa cad in capcana supozitiilor.
    Ma voi stradui mai tare 🙂

  • alex leo serban

    in cartea mea ‘dietetica lui robinson’ exista un dialog pe care l-am avut cu delillo in 92, la arles… atunci tocmai citisem ‘mao II’
    (recomand si ‘libra’; nu stiu daca s-a tradus)
    dupa gustul meu, delillo & franzen sint – in momentul actual – cei mai mari romancieri americani

  • boladenieve78

    @dragos c: zi-mi si mie unde zace la 5 lei, ca tocmai ce-am vazut-o la kretzulescu cu 34…

  • raulnecesar

    @ bola: am gasit eu cartea la kilipirim, in week-end, cu zece lei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s