Cutremur de timp, de Kurt Vonnegut, editura Humanitas Fiction, 2008, traducere de Viorica Boitor
este ultimul roman pe care vonnegut nu prea a mai avut chef sa-l scrie; i-a luat mai mult de zece ani sa se hotarasca ce sa faca cu el: a taiat din naratiunea initiala si a amestecat-o cu date autobiografice vesele, triste si savuroase. de pilda, vonnegut afirma ca nu mai are rost sa scrie despre abraham lincoln si actorul care l-a asasinat, pentru ca in afara de istorici si alti trecuti de varsta de 60 de ani nu mai intereseaza pe nimeni ceva atat de raposat. asa ca a redus episodul cu pricina, la fel ca altele in care apar hitler, satana, adam si eva sau george bernard shaw (care marturisea pe la 80 de ani ca, daca el e socotit istet, cu siguranta ii compatimeste pe cei socotiti prostovani). in carte apar toate rudele si apropiatii mucaliti ai scriitorului. mi-a placut mult de sora lui kurt care avea o pasiune pentru caderile pe scari ale altora sau ceva de genul asta.
cred ca „ceva de genul asta” defineste cel mai bine romanul. mi-am subliniat mai mult pasaje geniale care vorbeau despre arta, istorie, civilizatie si tot felul de lucruri care trec si am ramas in final la un sirop lung si simpatic . Citez:
„cu ceva timp in urma am primit de la o femeie o scrisoare sentimental-siropoasa. stia ca si eu sunt la fel de sentimental-siropos, adica un democrat nordic. era gravida si voia sa stie daca nu cumva comite o greseala aducand un bebelus inocent pe lumea asta atat de ticalosita.
i-am raspuns ca ceea ce m-a facut sa consider ca merita sa-mi traiesc viata au fost sfintii pe care i-am intalnit, oamenii care prin comportamentul lor s-au dovedit capabili si lipsiti de egoism. acestia apar in cele mai neasteptate locuri. poate ca si tu, draga cititorule, esti sau poti deveni unul dintre sfintii pe care i-ar putea intalni copilul ei.
cred in pacatul originar. cred si in virtutea originara. priviti in jurul vostru!”
mda, dar imigrantii de la metrou nu se pun, nu-i asa?
17 Iunie 2009 at 1:35 pm
ce-mi place mie de mor la vonnegut e ca te lasa pe tine sa decizi cand vorbeste serios si cand face misto. chestie rarisima la un barbat. 🙂
17 Iunie 2009 at 4:16 pm
si mie imi place ca e egal in neseriozitate
si ma bucur ca mai am multe carti necitite by vonnegut. si ca sa vezi cat sunt de varza: eu azi am realizat ca tipul e mort
17 Iunie 2009 at 4:26 pm
pai n-a murit de mult, asa ca nu se pune. n-a apucat sa intre in programa scolara. 🙂
17 Iunie 2009 at 4:45 pm
🙂
si as mai putea varui aceasta carte cu un filmulet delicios:
17 Iunie 2009 at 4:49 pm
Mda, omul a trecut prin multe si a bagat la cap. Eu cred ca era in general cumplit de serios, dar dadea ideilor o forma jucausa ca sa nu-i mai creasca tensiunea.
17 Iunie 2009 at 4:51 pm
@ food…: mda…