charming cancan by julien green

 Urâtul

„Iarăși Andersen. Se povestesc lucruri despre el care te înduioșează și te fac să surâzi. Era un mare tăntălău pe care nu puteai să nu-l iubești. Fiind el însuși foarte urât, avea ideea fixă a urâțeniei și, dornic să consoleze persoanele pe care le socotea foarte urgisite sub raportul grației fizice, le oferea un buchețel de flori. Acest premiu de consolare oferit urîțeniei era modul său de-a restabili un fel de echilibru într-o lume nedreaptă. Îl vedeai cu groază cum se apropie, cu buchețelul în mână. Cui i-l va da, de astă dată?”  Julien Green , Plăcerea de a te povesti ție însuți, editura Humanitas, 2007, pag. 196

 Destrăbălații

„Deschizând jurnalul lui Gide, pe care nu-l știu mai deloc, cad peste urmatoarea frază …nu-mi place o țară decât atunci când ofera numeroase ocazii de-a curvăsări. Nici chiar cele mai frumoase monumente din lume nu pot înlocui asta. (Jurnalul II, pagina 438). Mi se pare trist să scrii așa ceva când ai șaptezeci de ani. În 1930, Gide mi-a spus într-o zi: ” Nu vreau să mor în pielea unui porc”. Dar n-avea pe atunci decât șaizeci de ani. Așa stând lucrurile, eu insumi aveam păreri în parte analoage când eram tânar, dar îmi trebuiau și muzee, și monumente, și peisaje. De altfel, mă plictiseam repede de plăceri, cel puțin pentru o vreme. Mi-aduc aminte de șocul provocat asupra mea de-o frază pe care mi-a spus-o într-o zi Malraux, pe vremea când nici unul din noi n-avea înca treizeci de ani: Călătorim din motive sexuale. Șocul se explica prin aceea că simțeam cât de exactă este observația în cazul meu, deși nu vroiam să mi-o mărturisesc întru totul.”(pag. 260-261)

Pustnicul

„Nu pot să neg că de când am aflat că Henry James a murit virgin, interesul său ca romancier a cam scăzut în ochii mei. Prea mult din personajele sale nu fac altceva decât să bea ceai flecărind pe pajiști impecabile de gazon englezesc.” (pag. 314)

„Nu poți să nu-l iubești până la urmă pe acest mare despicător de fir în patru care este Henry James, cu limbajul imposibil pe care și-l inventase. I-a mărturisit lui Gosse că într-o noapte, într-un oraș strain, statuse câteva ore sub o ploaie torențială uitându-se la o fereastră luminata, cu speranța ca va apărea în cele din urmă o siluetă, un chip omenesc… E tot ce se știe despre viața lui sentimentală. A povestit nopatea aceea cu toate perifrazele si meandrele pe care i le inspira o emoție violentă. Era comoara lui.” (pag. 315)

 Happy ending

„În strafundul plăcerii se află plictiseala care-i o mică deschizătură spre infern, unde domnește o plictiseală veșnică.” (pag. 333)

Anunțuri

6 responses to “charming cancan by julien green

  • als

    mda, frumoase fragmente… si o buna introducere, pt cine-l descopera abia acum pe julien green ;P

  • Leapșa în premieră despre premiere | Jurnal roz de cazarma si nu numai

    […] Să facă bine să răspundă la întrebarea “Ce ați făcut săptămâna asta pentru prima oară în viață sau pentru prima oară după foarte multă vreme?” – bineînțeles dacă au timp și chef – numiții Tachepedia, Bleen, Bucurenci, Treibădică, Mantzy, Ciuclaru, Costin Ilie, Cătălin Mihăilă, Dragoș Stanca, Andra, Costi Rogozanu, Dobro, Adipaulsimatei, Pitici gratis, Cosmin Popan, Adevăratul Mitzy, Raul necesar. […]

  • dragos c

    jurnalul lui julien green este printre cele mai bune jurnale pe care le-am citit vreodata. da. nu stiu de ce unii il considera morbid.

  • raul

    cred ca unii nu se simt prea confortabil cand le vorbesti intr-una despre moarte 🙂
    mie mi-a displacut obsesia lui [la varsta inaintata] pt tinerete, dar pana sa ajung si eu acolo sa vad cum e, nu comentez

  • als

    asta cu ‘vorbitul dspr moarte’ e o kestie pragmatica, la urma urmei: in fond, e singurul lucru cert dp lumea asta 😉

    asta cu ‘tineretea’, la el, era mai mult o fantasma, pt k nu cunostea prea bine tineretul anilor din urma – iar atunci cind il cunostea (accidental) era dezgustat; pe buna dreptate…

  • “Leapsa” « Adipaulsimatei's Blog

    […] “Să facă bine să răspundă la întrebarea “Ce ați făcut săptămâna asta pentru prima oară în viață sau pentru prima oară după foarte multă vreme?” – bineînțeles dacă au timp și chef – numiții Tachepedia, Bleen, Bucurenci, Treibădică, Mantzy, Ciuclaru, Costin Ilie, Cătălin Mihăilă, Dragoș Stanca, Andra, Costi Rogozanu, Dobro, Adipaulsimatei, Pitici gratis, Cosmin Popan, Adevăratul Mitzy, Raul necesar.” […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s