sambata dimineata

deschid ochii, ma uit la ceas telefon, am dormit exact opt ore, oare de ce m-am trezit asa brusc, in mijlocul unui vis plin de responsabilitati? cu telefonul in mana, verific facebook-ul & twitter-ul, apoi decid sa nu ies deloc din casa si sa stau cat mai mult in camera, aleg o carte, nu termin nici primul capitol, suna telefonul, trebuie sa dau si eu un telefon, mi se spune ca nu sunt auzit, dar la mine e liniste si liniste vreau sa ramana, nu am chef sa urlu ca sa fiu inteles. nu mai am pofta de carte, imi schimb planurile. peste jumatate de ora sunt la supermarket, imi incarc rucsacul cu bere iar in momentul in care aud in casti I can’t do well when I think you’re gonna leave me. But I know I try. Are you gonna leave me now  stiu deja ca ziua mea nu mai e cea de dimineata. ma gandesc la un fragment din „sfarsitul orelor” de christophe dufosse, as vrea sa-l recitesc, dar nu-l gasesc niciodata (si nu mai am chef sa recitesc toata cartea). imi atrage atentia o mama care are probabil cel mult 20 de ani si care-si trage copilul de gluga, in urma ei, prin supermarket. copilul cade la un moment dat, ea nu-si da seama, sau nu are chef, si-l taraste in continuare de gluga, iar el e atat de tacut si linistit, incat parca o sfideaza de la varsta asta. ies, ajung la piata, ma plimb prin piata, aleg, primesc retete si in timp ce umplu niste sacose, ii observ langa mine pe o ea si pe un el, amandoi cam de varsta mea, el cu un copil in carca, plini toti cu sacose, ma intreb rautacios de ce vin la piata cu copilul, ca sa se chinuie, si imi dau seama imediat ca tocmai am mai avut in fata o imagine a fericirii, cat poate sa fie de misto, ce bucurosi trebuie sa fie, sper ca-si dau seama de asta, pareau oricum genul care stiu. ma indepartez de piata, am ambele maini pline, telefonul e in rucsacul din spate, dar trebuie sa ajung acum la el, pt ca mai tarziu o sa ma gandesc de doua ori inainte sa dau sms-ul si nu-l voi mai da, de teama sa nu stric ceva, sa nu incarc cu ceva, tacerea e cel mai putin echivoca in astfel de cazuri. ajung la telefon, scriu: „am fost la piata noastra si m-a lovit tristetea”, trimit.

cand ajung la scara, aud ceva dincolo de casti. le scot si empatizez cu vecinul de la parter care azi e in the mood for bonnie tyler la maxim. ajung in casa, deschid radioul, deja e amiaza, insa eu simt ca ziua deja a trecut.

Anunțuri

5 responses to “sambata dimineata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s