deadline

 deadline, de adina rosetti, editura curtea veche, 2010

„si, pana la urma, cum e mai bine?, poate sa-mi raspunda cineva de pe site-ul asta?, poate sa ma lamureasca cineva pe net care e sensul vietii, ce-i e facut, e mai bine sa simti mirosul ierbii sau un card plin, de ce se plateste totul asa de scump?, de ce nu ne invata toate astea dinainte, la scoala?”

romanul adinei rosetti incepe cu o moarte neobisnuita: o tanara corporatista este, aparent, ucisa de prea multele deadline-uri de la serviciu; un boschetar aparent banal care isi taraste libertatea in ghena blocului unde avusese loc tragedia ascunde o comoara, un blogger asteapta de o viata intreaga (reala) sa se intample ceva de cate ori se uita la ceas la 11:11, un manager – managerul „decedatei” – se justifica obsedant fetei pe care o iubea-ura, un motan – motanul „decedatei” – ramane singur.

aceste fiinte aparent banale, capata, cu fiecare pagina in care sunt descrise, consistenta celui mai bun prieten, a colegului de serviciu, a fostei iubite, a propriilor framantari. fiecare rand e scris impecabil, neafectat si atat de duios incat si cele mai aspre momente care raman de infruntat iti lasa sentimentul ca viata nu e in alta parte – cum scrie pe o pancarta, la un protest al bloggerilor – ci e aici, in toate personajele pe care adina rosetti le descrie cu ingaduinta unui parinte care se abtine sa-si dojeneasca prea mult copiii. exista si o doza de fantastic, la fel de familiara ca viata la bloc sau ca viata virtuala de pe forumuri si blogguri. vedenile si nalucile adancesc sentimentul de pierdere, pe care il au, fara exceptie toti.

cel mai mult mi-au placut confesiunile managerului, care se simtea vinovat nu numai de moartea angajatei sale, ci si de pierderea iubitei, ale carei deadline-uri le-a tot ignorat:

„stii cum e, laura, faza aia tampita in care-ai pierdut ceva si te-nvarti mereu in acelasi loc, cautand, desi te-ai mai uitat de o mie de ori acolo si stii foarte bine ca n-o sa gasesti nimic, dar te incapatanezi sa te uiti inca o data si inca o data, de parca, printr-un miracol inexplicabil, lucrul pierdut ar putea sa apara, dar nu apare niciodata, pentru ca pur si simplu a disparut de tot, viata nu-i plina de miracole si cand ne facem mari nu mai foloseste la nimic sa dansam singuri prin camera”.

dar exista si speranta si ea e data de una din cele mai neasteptate intalniri de la final – in lumea de workaholici/corporatisti/artisti/ecologisti isi vara coada un motan care poate reda vietii un sens de moment, expeditiv –  pana la urmatorul deadline.

Anunțuri

2 responses to “deadline

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s