cartea fericirii

cartea fericirii, de nina berberova, editura humanitas, 2001, traducere de petru cretia

acum cateva zile am fost intrebat ce fel de romane prefer: de aventuri sau dragoste. nu aveam voie sa aleg alta varianta, era a) ori b). nu imi permiteam sa ma gandesc prea mult, pentru ca urmau alte 300 de intrebari la care trebuia sa raspund intr-un timp limitat. intrebarea asta m-a stanjenit, pentru ca romanele care imi plac mie nu intra in nici una din categoriile astea, sau intra in amandoua, nici eu nu-mi dau seama exact. a trebuit sa raspund totusi. m-am gandit rapid la ultimele carti devorate si pe criteriul „dragostea a fost mereu mai imprevizibila decat o urmarire in jungla clasica sau de asfalt”, am ales imprevizibilul. dar, daca as fi citit cartea fericirii inainte de a completa acel test, nu as mai fi avut atatea ezitari.

romanul incepe cu o tragedie: sam, un tanar rus de vreo 30 de ani isi trage un glont in cap intr-un hotel din paris. verei, iubitei lui din copilarie, ii lasa cateva randuri fara speranta: „viata nu merita traita. si tu, poate, vei muri candva, ca mine. (…) viata e dusmanul, un soi de hazna, o farsa. dracul s-o ia!” vera plange, isi aminteste de iubirea ingenua din copilarie care a fost curmata de venirea comunistilor si plecarea lui sam din tara. isi asuma cu incapatanare singuratatea, pana cand intalneste pe cineva care are nevoie de ea. „ea a inteles ca ceea ce o stapanise in ultimele luni, si poate in ultimii ani, era nevoia arzatoare de a fi buna cu cineva. isi dadea seama ca doar bunatatea putea s-o salveze de pasiuni si de insingurarea ei de orfana”. vera alege sa ofere fara sa doreasca la randul ei. destinul pare ca i se infunda, induiosarea se transforma in acreala, resemnarea e cel mai firesc lucru din viata. vera nu se mai ia in serios si intalneste si barbati care sa-i dovedeasca ca nu e deloc greu sa traiesti pe pamant.”trebuie sa existe oameni si femei de felul acesta, care ne vin in intampinare pe drumul nostru in lume. cu ei nimic nu e ciudat sau rusinos, nu-si amintesc nimic si nu vorbesc despre asta cu nimeni”. dar nici asta nu e fericirea, desi vera zambeste cum nu a mai facut-o demult.

apoi vine sfarsitul. vezi ca mai ai cateva pagini din carte si inainte sa te intrebi „asta a fost tot?”, se intampla sa afli despre ce este vorba: „ti-e foame? – ii striga ea cand intra. grozav de foame – raspundea el, iar vera isi pierdea capul de fericire.”

cartea incepe cu un glont si se incheie cu altul, dar si cu o concluzie irezistibila: „intr-un fel general, dragostea n-a fost niciodata si nu va fi niciodata unul si acelasi lucru.”

cititi cartea fericirii!

Anunțuri

5 responses to “cartea fericirii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s