blue valentine

cu orice/oricat de mult ai incepe, la final ramai cu atat de putin – era o replica din orele de care mi-am amintit in timp ce vedeam blue valentine, si in timp ce aveam impresia ca ma uit la un documentar, nu la o fictiune despre viata unui cuplu care a inceput imperfect de real si s-a sfarsit la fel. planurile – trecut plin de promisiuni/prezent plin de reziduri – alterneaza intr-un joc perfect de oglinzi, in care iubirea devine masochism, jocul – inconstienta, iar generozitatea e privita in timp ca lasitate si renuntare. ea si el se iubesc, apoi se detesta. se transforma, nu devin. se consuma si se pierd. stii/vezi/simti ca se intampla zilnic asta. dar mai rar vezi un film in care amandoi apar neajutorat de nevinovati. pentru ca desi intentiile lor au fost dintotdeauna dintre cele mai bune, au sfarsit prin a se infrange reciproc. blue valentine mi-a taiat orice avant de indragosteala. nu imi place sa stiu ca si iubirea se supune celei mai elementare logici: practic, numai ceva care nu se cosuma nu se poate stinge. asta sa fie raspunsul? mi-a trecut prin cap sa incerc si chestia asta – lipsa de reciprocitate asumata – dar mi-am adus aminte de prietenul meu, timpul, care o sa ma faca – pe nesimtite, cum ii place lui – sa mai uit ceva frivol caruia eu am incercat sa-i dau un ambalaj de profunzime romanesca. prin urmare, cu toate ca filmul e real si ca dragostea moare, mie nu-mi pasa. 9/10

nu e din film, dar e un cantec care…

Anunțuri

12 responses to “blue valentine

  • pavelina

    I hate this movie :))!

  • raul

    it’s just fiction, after all 🙂

  • Anda

    Întâmplător (se putea, oare, altfel?), am găsit acest blog, pentru care nu pot decât să vă felicit. Mi-a dat o stare, nu ştiu s-o numesc şi-aproape că nici nu ştiu cum s-o simt mai bine… Mulţumesc, deocamdată, cred.

  • sorina

    cred ca e unul din putinele filme care raneste atunci cand e privit. si bine ai punctat, te uiti ca la un documentar pentru ca iti vine greu sa nu generalizezi, pentru ca e greu a doua zi cand te urci in autobuz sa iti infranezi fredonarea lui you always hurt the ones you love cand vezi primul cuplu zambitor al zilei. scena aceea e memorabila si pentru mine de acolo vine the rapture – poti rade dansand pe proorociri funebre. iti sunt transmise de demult (ca melodia), le poti rasturna dupa ultima moda (cantand-o la ukulele) si stii in ce te avanti copilareste, fara ca asta sa te opreasca. nimeni nu ti-a promis nesfarsitul.

  • raul

    @ anda: ma bucur mult daca starea e de bine 🙂
    @ sorina: ai completat f frumos, multumesc

  • andreea

    Mi-e gandul numai la film. Si sufletul greu…
    Din cauza ta! 🙂

  • ana

    concluziile tale sunt bune.
    dar, in viziunea mea, nu a fost vorba de iubire la ea. ci de agatare, intr-o perioada de vulnerabilitate.
    iar la el o fi fost vorba de generozitate, insa sticla de votca de dimineata pana seara nu intra in acest termen.
    si, in general, oamenii nu se schimba niciodata. ea avea nevoie sa creasca in permanenta si asta a urmarit-o mereu. evident ca si cel de langa ea trebuia sa faca asta, intr-un tarziu…
    el stia de la inceput ca „nu e demn de ea” si n-a facut nimic sa schimbe asta.

  • raul

    hm, eu cred ca amandoi au pornit de la acelasi punct. ea avea intr-adevar nevoie de un sprijin si ar fi putut sa-l aleaga pe celalalt.
    iar sticla de votca era impartita de amandoi 😀

  • ana

    pai, eu nu vad lucrurile asa…ea nu voia sa ramana insarcinata din start. e faza in care celalalt nu o protejeaza in timpul sexului. si ea nu ii mai vorbeste dupa aia. nu ar fi putut sa ramana cu celalalt pentru ca l-a pedepsit din momentul in care a gresit. si sticla de votca nu prea era impartita. ca ea mai avea si un job pe langa… nu imi parea prabusita…

  • raul

    si el avea job…
    amandoi mi-au parut egali in iubire (la inceput) si erori (pe parcurs).
    nu cred ca ea se gandea sa-l pedepseasca pe tatal copilului – nu rezulta de niciunde asta. pur si simplu s-a indragostit de altcineva.

  • rontziki

    Îmi pare tare rău să dau dreptate filmului…vrem, nu vrem şi, de fapt, evident că nu vrem, cam asta e viaţa, cam asta se întâmplă cu dragostea…parcurge diferite etape şi ajunge acolo unde ai spus şi tu: se consumă, după care urmează alte etape, care pot fi diferite de la cuplu la cuplu.
    Oricum, ce urmează după ce se consumă e altă poveste, bazele sunt mult mai realiste, mai raţionale, ceea ce mă face să cred că oricum s-ar depăşi etapa consumării, tot se stinge, chiar şi prin transformare…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s