the hug strangers

“nu știm niciodată ce se întamplă cu ceilalți între patru pereți. dar, judecând după prostia și nesimțirea care se plimbă pe stradă, sunt convins că majoritatea oamenilor trăiește erotismul într-o formă precară. de cât suflet și de câtă inteligență este nevoie pentru o îmbrățișare reușită.“ așa spunea gabriel liiceanu în întâlnire cu un necunoscut (humanitas, 2010).

g.l. a uitat să spună că o îmbrațișare reușită nu  garantează nimic, iar cel care o oferă o poate face din instinct, că așa îi este obiceiul, sau pur și simplu, fără să se gândească că un gest atât de banal ar putea avea consecințe. se pare că o îmbrățișare nu e o promisiune, chiar dacă logic acest act conține o confirmare, o continuare, sau după cum zice chiar dex-ul: o învăluire, o includere, o cuprindere. dar, experiența și prietenii mi-au spus că poți îmbrățisa fară consecințe, așa cum poți rosti vorbe în care a doua zi nu mai crezi (de ce să nu o faci dacă o simti într-un moment de extaz perisabil, chiar dacă știi că a doua zi va trece).

totodată, dacă tu ești refractar în a o oferi, și stângaci în a sti cum să o primesti, nu înseamnă că pentru ceilalți nu e floare la ureche – un alt gest la îndemană, de salut sau de complezență. sau nu, poate fi un gest nesuperficial, umplut cu gesturi minunante. doar că desprinderea aduce cu sine un short time memory lost care pune punct.

in closer, dan îi strigă la un moment dat annei: you kissed me iar ea i-o retează:  what are you,  12? la asta mă gândesc de fiecare dată când mi se sugerează, pe o cale sau alta, că sunt cam pe la nivelul ăla. mda, e nivelul de educație sentimentală pe care am luat-o din carțile și filmele pe care le-am savurat împreună cu prietenii care acum gândesc altfel. și nu exclud să mă reajustez și eu și să trec de pragul de 12 ani, dar doar atunci când o să văd că noul trend de fast hug îi face pe oameni fericiți. până acum nu am observat asta, din contră: nu am văzut înstrăinări mai mari ca aceste aprop(r)ieri cu termen de garanție de cel mult un weekend.

Anunțuri

23 responses to “the hug strangers

  • brightie

    so… fast hug ii rea, mai bine fara ea?

  • raul

    mai bine, pt ca dupa un nr de… s-ar putea sa nu mai ai disponibilitate pt a real hug. sau sa stii sa faci diferenta

  • Ruxandra

    Draga domnule, in primul rand, cu rugamintea de a ma scuza pentru ca imi apropriez textul dumneavoastra minunat intr-un mod meschin-egocentric, trebuie sa spun ca ati reusit inca o data sa scrieti tocmai ceea ce aveam nevoie sa aud/citesc/mi se spuna astazi.

    Apoi, cred ca, intr-adevar, momentele de euforie tandra bine regizate si repede trecatoare mai mult dauneaza decat apropie, insa, pe de o parte, acestea nu pot servi drept unica (nici macar semnificativa) cauza a instrainarii, iar, pe de alta, acesta poate fi un lucru intristator numai daca se dorea o „imbratisare” pe termen lung. Or, de cele mai mult ori nu ne e clar daca sau cat de mult vrem sa ramanem in apropierea celui imbratisat sub impulsul momentului. Iar daca nu permanenta este motivul din spatele gestului sus-numit, atunci poate ca a fast hug contine o doza de autenticitate, de onestitate fata de celalalt si fata de noi, chiar daca este una indoita cu ceva amagire cum ca momente si sentimente inerent perisabile ar putea fi statornicite printr-o cliseica coreografie. Pana la urma, cine stie, poate ca si cu imbratisarile e la fel ca si cu multe alte lucruri din viata: poate ca e nevoie de multe incercari imperfecte si serbede pentru a ajunge sa apreciezi o imbratisare plina de suflet.

  • brightie

    mai lumineaza-ma.. vorbesti de hug in circumstante… nude?

  • sorina

    imbratisarea in exces e ca iubitul in exces (cel verbal, desigur). eram eu sfatuita in adolescenta sa urmaresc iubirea nu in cuvinte, ci in gesturi sau comportamente. nu m-a/ne-a imunizat nimeni pentru gesturi fara emotie. si poate ca aici trebuie parcurs drumul invers decat in sfat. erotismul/invaluirea nu pot fi redate ticului social decat prin cuvintele ce ii urmeaza. odata, de doua ori, de mai multe ori, consecvente in a cuprinde doi oameni in ele si nu doar unul, ca in fast hug. si pentru asta e chiar mai bine sa ai 12 ani – vreme destula sa cresti odata cu ele. cu cuvintele, adicatelea :))

  • ionuca

    Mie îmi place mai mult cum sună LG 😀

  • Rontziki

    De mai multă vreme mă întreb dacă sunt eu nebună că am impresia că, dacă abuzăm de anumite gesturi şi chiar cuvinte, de multe ori fără a le mai da semnificaţia autentică pe care ar trebui să o aibă, nu cumva le devalorizăm, le golim de sens…
    Mă bucur că cel puţin nu sunt singura nebună :))

  • raul

    @ ruxandra: mie mi-e teama ca ajungi sa te obisnuiesti cu ele, imperfectele si sa nu mai crezi ca se poate mai mult. si doar cu atat sa ramai
    @ brightie: nu la sex ma refeream. sexul poate fi doar sex. ma refer la gesturile si vorbele care nu mai fac din sex sa fie doar sex
    @ sorina: dar nu e mai buna o tacere reciproc confortabila? (si asta e o masura)
    @ ionuca: te aude…
    @ rontziki: nu numai ca le golim de sens, dar s-ar putea sa pierdem de tot acest sens

  • sandu1960

    Sunt un baiat necunoscut
    Dar nu reversu-i scopul
    De la o vreme am inceput
    In versuri sa-mi oful

    De vrei, poti incerca si tu
    Ca nu-i filozofie
    Nemultumirea-ti e atu
    Si vrei bine sa fie

    http://romanulsanascutpoet.wordpress.com/

  • Evergreen

    Uite de aia nu-mi place sa ma imbratisez/pup cu toata lumea 🙂

    Dar cand sunt euforica si fac declaratii sau ofer imbratisari, cred cu tarie in ele si da, maine isi pierd din valoare, dar asta nu anuleaza momentul x. Mi se pare un curs firesc pe care oamenii si-l asuma.

    Daca unii ajung superficiali, asta e problema lor, de fapt, a celor care ofera mai multa valoare imbratisarii lor decat are cu adevarat.

    Astea-s discutii de vin. E clar.

  • raul

    @ evergreen mi se pare ca te cam contrazici. cand esti euforica oferi imbratisari si cand iti revii, gata, nu mai inseamna ce au fost in euforie. si atunci sa fie vinovat cel care a primit, pt ca a dat mai multa valoare imbratisarii tale euforice? nu cred 😀

  • cinemavictoria

    dar e o problemă de exprimare! mie de exemplu îmbrăţişările mi s-au părut întotdeauna patetice. în schimb, cred mult mai mult în gesturi. îţi lasă mai multă libertate de a le accepta sau nu, de a le băga în seamă sau nu. pentru o îmbrăţişare trebuie să fie doi; iar poate celălalt nu are tocmai chef în momentul ăla de o îmbrăţişare, poate-l doare măseaua. e un pic penibil să te trezeşti captiv (inclusiv la modul propriu) în efuziunea celuilalt. gesturile sunt mult mai discrete, e clar, şi pot fi mult mai profunde.
    p.s. dar îmbrăţişarea de la sfârşit din lost in translation mi-a plăcut. 🙂

  • raul

    @ cinemavictoria pai da 🙂

  • Teo

    Exista o sansoneta, „Les amants d’un jour”, pe care o canta fain Edith Piaf. Textul tau mi-a amintit de ea.
    Eu sunt de parere ca aceste imbratisari exprima o nevoie autentica de a manifesta si a primi tandrete – o nevoie asemanatoare cu cea care ne face uneori sensibili la sirenele ideologiilor colectiviste. E ca o nevoie metafizica de solidaritate, de a ne strange laolalta singuratatile, pe care intelectul postmodern si dezabuzat o repudiaza ulterior. Nu cred ca imbratisarile „fara consecinte”, daca sunt sincere si reusite, ne erodeaza in vreun fel capacitatea de a ne bucura de imbratisarile „cu consecinte”. Nici nu cred ca exista aceasta distinctie. Ceea ce numeste Raul „consecinte” are mai degraba a face cu angajamentele, decat cu senzatiile noastre.
    Citatul din Liiceanu e fain, dar cred ca observatia e falsa. Oamenii simpli, nesofisticati, pot ascunde un erotism intens.

  • raul

    @ Teo: nu cred ca la oamenii simpli se referea Liiceanu, ci la cei grobieni (“judecand dupa prostia si nesimtirea…“)

  • Teo

    si atunci de ce „majoritatea oamenilor”? 🙂

  • raul

    pt ca nesimtirea o fi regula?

  • Teo

    Sunt convins ca asta e parera lui Liiceanu, dar asta e doar o idiosincrasie fara insemnatate. Esentialul in ce spune este ca e nevoie de suflet si inteligenta pentru a fi in stare de o imbratisare reusita. Oricum am numi opusul acestei situatii, simplitate sau grobianism, continutul ei este definit destul de precis in text, prin contrast. Iar eu cred ca oamenii fara o minte si o inima poleita sunt caabili de un erotism intens si dramatic.

  • dollo

    Eu din Closer am ramas cu alte amintiri 🙂

  • Laurentiu

    Oare o îmbrățișare lipsită de suflet, mimetică, poate fi considerată o îmbrățișare reușită? Probabil că îți trebuie suflet ca să poți recunoaște un altul…

  • Evergreen

    Raul, pai dau imbratisari celor care merita. Nu tuturor. Dar da, se termina momentele, insa nu se anuleaza. Nu e vinovat nimeni in ecuatia asta. Cel care primeste astfel de gesturi mi-e suficient de intim cat sa stie care e valoarea 🙂

  • Andrei

    Eu zic ca fiecare persoana merita o imbratisare pentru ca este un gest(facut cu sinceritate si la momentul potrivit)care te face sa te simti mai bine.
    O imbratisare scurta care nu inseamna nimic reprezinta incapacitatea individului de a empatiza (faci ceva mecanic fara sa insemne ceva).
    Am vazut filmul closer si desi l-am gasit interesant nu prea are legatura cu viata reala.

  • pavelina

    fotografia e superba :)) ; revenind la post, imbratisarile si sarutarile sint bune atunci cind sint oferite si adesea exprima sinceritatea sentimentelor. Ca cele din urma se schimba odata cu timpul (dragostea transformata in prietenie de exemplu), e un lucru pe care nu prea ai cum sa-l eviti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s