viitorul a sunat bine

branding pe frontul de est, de aneta bogdan, brandient, 2010

viitorul a sunat bine – aceasta este prima concluzie după ce am închis cartea anetei bogdan. de aceea simt nevoia să încep acest post cu sfârșitul retoric al cărții, cu esența unui capitol pe care autoarea a decis să nu-l mai includă – cel despre brandingul de tara.  dacă (pe scurt)  branding = valoare, reputație & certitudine, ce conținut real românesc ar putea umple acest brand?

branding pe frontul de est detaliază toate fețele brandingului, concepte și studii de caz.  aș încerca niște comentarii legate de unele brand story-uri, pentru că percepția mea de consumator e diferită în unele cazuri, însă cred că e mai potrivit să spun cu ce am ramas la final:

– paralela dintre diletantismul general românesc și lipsa unui branding/încadrarea lui la bonusuri în pachetele de marketing

– lipsa unui branding intern reprezintă una dintre cele mai mari capcane din orice corporație

– simplitatea e perfecțiunea. doar cei înțelepți sunt în stare să (se) simplifice, astfel încât să fie accesibili tuturor

– înțelepciunea nedublată de muncă e nerelevantă

– brandul personal înseamnă multă autocunoaștere

– un profesionist inteligent e preferabil unuia imaginativ

– coolnessul moare primul

– greșelile se pot repara mai ușor decât pierderea unor oportunitați

despre design, brand engagement, branding personal, poziționare & antreprenoriat vă recomand să citiți cartea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s