oare ce o fi

1. Dragostea?

– e atunci când mă suni și mă întrebi de ce nu te mai sun.  evident că îți întorc tâfnos întrebarea iar tu îmi închizi scuzându-te de deranj. după câteva minute, te sun înapoi, dar nu-mi răspunzi. urmează un schimb de mesaje dure, dar mult mai soft ca cele de pe vremuri. totul rămâne în aer știind că o să vorbim peste o zi, două, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat (acum lipsește doar sexul de împăcare). e teribil de reconfortant să știi că orice ai omite sau ai spune, a ramas ceva necondiționat care nu poate fi șters.

2. Ura?

– o fi atunci când te ferești de mine? știu că m-am purtat cum am simțit – ca un nesimțit la vremea respectivă, dar nu eu ar trebui sa fiu cel care se ferește de tine? nu mie ar trebui să-mi fie jenă? uite că nu-mi este. și dacă fugi de mine și nu ai curajul unui eye contact, înseamnă că îmi dai dreptate.

3. Prietenia?

e atunci când începe cu o conversație lungă și plăcută și continuă cu sex într-un loc public (dar cultural, ca să păstrăm profunzimea).  prietenia înseamnă schimb de idei și de fluide dublată de reamintirea că suntem doar prieteni, să nu care cumva să avem așteptări. prietenia decurge firesc: deși abia ce ne-am cunoscut, vedem multe filme împreună, ne plimbăm ore în șir prin oraș, flirtăm, petrecem weekenduri și ne sărutăm autentic, ș.a., de parcă nu ne știm doar de câteva săptămâni. da, asta este prietenia în accepțiunea ei matură. i-aș spune prietenie, my ass.

Anunțuri

6 responses to “oare ce o fi

  • andreea

    Oare ce o fi…cu tine (in ultima vreme)? 😉

  • Rontziki

    Mda, nu pot spune decât că mă întristează conturarea deja a unui tipar…mă regăsesc în rândurile tale, în oricare din poziţiile sugerate, alternativ…suntem o generaţie cu probleme la cap, că dacă n-ar fi alea, toate ar fi mult mai simple…de fapt, sunt simple, noi le complicăm 🙂

  • brightie

    cultural ce, locul sau sexul? :))))

  • Sinq

    oare ce o fi, sau mai bine ce a devenit, un rimt comercial, o tendinta de mai multe rase, o reclama tv, un film siropos construit din franturile imaginare ale ipoteticului.Ea (iubirea) este ceva fals sau este ascunsa sub mirajul perfectiunii

  • cinemavictoria

    stii ce am vrut sa-ti spun prima data cand am citit postul asta? ca la fel de bine s-ar putea schimba titlurile intre ele … 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s