o zi plină

ar trebui să locuim împreună, chiar și când vom fi milionari. dar eu nu mai am vise dintr-astea imobiliare demult, eu proiectez doar chestii obișnuite, când îmi pierd capul (vreau să cred) nedeterminat. și visez mic-dejunuri, leneveală si privit în goi gol. țin minte când aveam o fantezie cu o furtună: să vină dracului ploaia peste noi și să nu avem unde ne ascunde. evident că a învins canicula care ne-a băgat în case, separat.

de ce doar mâine e timpul pentru ieșit la o bere, două, trei, de ce nu azi? pentru că sunt deja înghițit în bucătărie și îmi dau seama că una din chestiile la care încă mă mai închin este busuiocul proaspăt de lângă o roșie. chiar așa e.

să-mi spui că pentru prima dată de când ne cunoaștem am voce de film franțuzesc, e prea mult și prea bine. e clar, pentru că demult nu m-am mai alintat pe blog, acum e  timpul. mai ales că tocmai am auzit pentru a treia oară în foarte scurt timp andante, andante. deci, să fie atât – mai mult nici nu e necesar.

Anunțuri

4 responses to “o zi plină

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s