Category Archives: carti

abandoneaza speranta unui trecut mai bun

privind soarele in fata, de irvin yalom, editura vellant, 2011

„ce pacat ca a trebuit sa astept pana acum, pana cand corpul mi-a fost ciuruit de cancer, ca sa invat sa traiesc!” este marturia peste care tot dadeam cand deschideam cartea lui yalom in trecerea prin librarii. saptamana trecuta am decis sa o cumpar si tot acolo am nimerit cand am deschis-o, mda. „privind soarele in fata” vorbeste despre frica de moarte si despre cum am putea s-o controlam si chiar s-o valorizam.  irvin yalom stie ce spune: este unul dintre cei mai renumiti profesori de psihiatrie de la stanford. ajutat indeaproape de epicur, nietzsche, dickens, tolstoi, montaigne, marc aureliu, heidegger, hemingway dar si de pacientii sai (prin studii de caz), yalom scrie un self help book plin de forta, dar relaxat si paradoxal optimist.

total haotic, cu ce am ramas / ce mi-a reamintit:

frica de moarte poate fi convertita /  exprimata / mascata  in simptomele cele mai improbabile la prima vedere (inclusiv la reprimarea  propriei fiinte biologice: „mai bine imi refuz de pe acum impliniri si atasamente pentru ca numai asa nu voi avea nimic de pierdut”  brrr)

anxietatea fara obiect inseamna aproape intotdeauna frica mascata de nimicul ce va sa vina

ideea de disparitie e un catalizator util pentru schimbare (limitarea unei placeri ii potenteaza valoarea etc)

„consuma-ti viata” si „devino ceea ce esti” – cu cat iti traiesti mai putin viata, cu atat teroarea e mai mare

„salvarea” prin reverberatie: efectul pe care-l ai asupra celorlalti, schimbarile mici pe care le faci (neintentionat sau nu) sunt  uneori de ajuns pentru a atenua panica (mai trebuie doar sa-ti seama de ele)

nici o schimbare pozitiva nu se va produce atata vreme cat gasesti vinovatul in exterior. limitatile externe vor veni mereu, dar modul de a le intampina tine doar de tine

un exercitiu cu izvor nietzschian: daca ti-e teama sa risti, proiecteaza-te peste un an, priveste inapoi si fa un inventar al regretelor. probabil te vei vedea blocat in acelasi loc, cu aceleasi frustrari si poate asa vei avea curajul sa schimbi ceva

„abandoneaza speranta unui trecut mai bun”  – cred ca asta e cel mai bun inceput.

Anunțuri

viitorul a sunat bine

branding pe frontul de est, de aneta bogdan, brandient, 2010

viitorul a sunat bine – aceasta este prima concluzie după ce am închis cartea anetei bogdan. de aceea simt nevoia să încep acest post cu sfârșitul retoric al cărții, cu esența unui capitol pe care autoarea a decis să nu-l mai includă – cel despre brandingul de tara.  dacă (pe scurt)  branding = valoare, reputație & certitudine, ce conținut real românesc ar putea umple acest brand?

branding pe frontul de est detaliază toate fețele brandingului, concepte și studii de caz.  aș încerca niște comentarii legate de unele brand story-uri, pentru că percepția mea de consumator e diferită în unele cazuri, însă cred că e mai potrivit să spun cu ce am ramas la final:

– paralela dintre diletantismul general românesc și lipsa unui branding/încadrarea lui la bonusuri în pachetele de marketing

– lipsa unui branding intern reprezintă una dintre cele mai mari capcane din orice corporație

– simplitatea e perfecțiunea. doar cei înțelepți sunt în stare să (se) simplifice, astfel încât să fie accesibili tuturor

– înțelepciunea nedublată de muncă e nerelevantă

– brandul personal înseamnă multă autocunoaștere

– un profesionist inteligent e preferabil unuia imaginativ

– coolnessul moare primul

– greșelile se pot repara mai ușor decât pierderea unor oportunitați

despre design, brand engagement, branding personal, poziționare & antreprenoriat vă recomand să citiți cartea.


chipul, mâine

“Te mulțumești cu ce se nimerește, ba chiar ești fericit când încă îți pică ceva sau cineva, oricât de degradate ar fi acele versiuni față de cele suprimate sau întrerupte sau visate, e dificil, suferi ca un câine când ești nevoit să înlocuiești figurile pierdute din viața ta și ai puțin de ales sau chiar n-ai deloc de ales, e nevoie de un efort de autoconvingere ca să umpli locurile vacante și cât de greu ne resemnăm  să ni se reducă repertoriul opțiunilor, fără de care nu ne putem raporta și abia ne ducem viața de azi pe mâine, și chiar așa se reduce întotdeauna la a nu muri ori nu foarte repede, nu-i nevoie să ajungi bătrân și nici măcar matur, e de-ajuns să treci prin experiența pierderii unei ființe dragi, care a încetat să inspire afecțiune și s-a preschimbat într-o ființă odioasă ori despre care nu vrem să mai știm nimic, în ființa pe care o urâm cel mai tare și pe care am șters-o definitiv din mintea noastră, ori e de-ajuns să fim noi urâți de cineva care ne-a luat la ochi si ne-a expulzat din existența lui, ne-a dat deoparte și dintr-odată nu ne mai cunoaște, ridică din umeri când ne vede chipul mâine sau aude numele nostru, pe care ieri îl șoptea blând, cu buzele tremurânde de înfiorare. Fără să ne-o spunem, fără să o formulăm în cuvinte, percepem această dificultate enormă a înlocuirii, așa încât în același timp suntem gata cu toții să ocupăm, în chip de locțiitor, locurile goale pe care alții ni le rezervă (…) și astfel acceptăm să fim jalnice imitații și să trăim din ce în ce mai des înconjurați de ele.“

Javier Marias,  Chipul tău, mâine. Dans si vis, Editura Polirom, 2011, traducere de Andrei Ionescu, pag. 75-76


am ceva interesant sa-ti spun

am ceva sa-ti spun, de hanif kureishi, editura humanitas fiction, 2010, traducere de ariadna gradinaru

un psihanalist cu un omor indirect pe constiinta, o sora tatuata, libertina si dezaxata, un prieten artist care imbratiseaza sexul jurasic, o fosta sotie dislexica sexual (sunt epitete din carte, nu fac eu pe desteptul aici), o iubita din tinerete cam inexpresiva (parerea mea) si fratele ei vedeta (si gay)  paradoxal de echilibrat sunt cateva din personajele care se joaca de-a viata si de-a boala in romanul lui hanif kureishi.

totul se intampla in londra atentatelor teroriste din 2005 si paralel, in londra anilor 70-80, „in spiritul lui thatcher, daca nu chiar in anusul ei, in lumea pe care ea a creat-o, a concurentei, a consumismului, a caritatii, fiul bastard al celebritatii si al vinii.” intamplarile sunt obisnuit de psihotice: desi exista o crima, suspansul e aproape zero. personajele schematice sunt salvate de locvacitate si de ideile sustrase probabil din cazuri reale de psihanaliza. trama cartii este departe de a fi originala iar abundenta sexual-orgiastica e vag anosta. vreau sa cred ca a fost intentia autorului sa plictiseasca prin sex si sa fie mai generos in pasajele in care oamenii se opresc din ratacire la ce este mai important, pe scurt: „ori iubesti, ori te imbolnavesti”.

am transcris aici o parte din sublinierile mele din timpul lecturii. ar mai fi dialoguri si idei la limita, insa ele dau toata savoarea romanului si ar fi sanatos sa le cititi in contextul patologic. totusi, o mostra de promiscuitate cuminte si livreasca:

„bibliotecile sunt locuri pline de sexualitate. e vorba de liniste, de soapte. voi, cititorii, nu ne vedeti privindu-va, dar noi stim ce se intampla.”


relatare despre regele david

relatare despre regele david, de stefan heym, editura humanitas fiction, 2006, traducere de mihai isbasescu

„un singur adevar care sa puna capat oricarei contraziceri si dispute” – aceasta este premisa de la care istoricul etan ben hosia trebuie sa porneasca in momentul in care regele solomon nu-i da de ales si-l obliga sa scrie o relatare despre tatal sau, regele david: o istorie unica, neinterpretabila si neechivoca. misiunea scribului este grea si cu cat se adanceste mai mult in tainele vietii fostului rege david, cu atat isi da seama ca istoria trebuie spoita in intregime: lui david, alesul lui dumnezeu nu numai ca nu-i sunt straine nici una din patimile omeneseti, dar incalca si toate legile posibile ale firii. romanul arata procesul redescoperirii istoriei si rescrierii acesteia in modul cel mai eufemistic si contrafacut cu putinta. scribul devine un manipulator: „sa relatam cu discretie. de fapt discretia nu poate fi pusa catusi de putin pe aceeasi treapta cu minciuna. discretia este adevarul strunit de intelepciune.”

limbajul fermecator si impertinent descrie calea spre un sistem totalitar si toate mijloacele la care un dictator apeleaza pentru a-si consolida pozitia. citim umanitatea in tot penajul ei indecent iar istoricul rupt intre adevar si supravietuire este unul din personajele cele mai complete pe care le-am intalnit:

„din mila domnului, slavit fie numele lui, am darul de-a ma observa singur in vreme de zdruncinare launtrica, ceea ce e foarte folositor, daca vrei sa ramai cu mintea intreaga. […] omul este ca piatra din prastie si e aruncat inspre tinte pe care nu le cunoaste. ce altceva mai mult poate face, decat sa incerce ca gandurile lui sa dainuie ceva mai mult decat el…”

destinul autorului, stefan heym mi se pare ironic: antifascist, se refugiaza din germania natala in sua, de unde mai tarziu este nevoit sa plece datorita simpatiilor lui de stanga („vanatoarea de vrajitoare „din anii 50). se intoarce in berlinul de est si intra in conflict cu regimul comunist. mai multe aici


am ceva sa-ti spun (1)

am ceva sa-ti spun, de hanif kureishi, editura humanitas fiction, 2010, traducere de ariadna gradinaru

am ajuns la pagina 86 (din 382). si am indoit colturile atator pagini, ca trebuie sa fac o pauza si sa citez:

„spui ca tata era alcoolic, ca se purta urat, insulta si era taios, dar ca a avut succes in viata. cine a ajuns vreodata undeva in viata avand grija de ceilalti?”

„mi-am amintit de o gluma: ce fel de normalitate preferi sa te caracterizeze – normalitatea nevrotica, psihotica sau perversa?”

„cu toate astea, bushy mi-a spus – cand am sugerat ca ne-ar putea alina suferinta cu un cantec – ca, de cand s-a lasat de baut, n-a mai atins instrumentul. nu putea sa cante cand era treaz. i-am raspuns ca de multe ori nu reusesti sa faci nimic bine daca nu esti destul de pierdut, daca nu te simti abandonat.”

„cand iubesti pe cineva care nu e tocmai in regula, te intrebi intruna: o iubesc pe ea sau boala ei? sunt iubitul sau vindecatorul ei?”

„raiul e un loc singuratic, ha?/uneori asa e, sa stii. oamenii si-au facut o parere gresita.”

parerea mea despre carte – imediat ce o termin.


detalii dintr-o calatorie intr-un picior

calatorie intr-un picior, de herta muller, editura humanitas fiction, 2010, traducere de corina bernic

herta muller scrie taios, eliptic si sufocant. cu asta am ramas eu dupa primul roman pe care i l-am citit. povestea mi-a aparut in plan secund, am uitat de ea pentru ca detaliile  m-au absorbit complet. mi-a placut cartea ? la inceput, peste masura. din a doua parte insa m-a pierdut, nu pot spune clar de ce – poate pentru ca sunt eu claustrofob. concluzie certa: astept sa citesc si alte carti ale hertei muller.

cateva detalii care mi-au ramas subliniate:

„dulapul sclipea. lemnul era atat de deschis la culoare, incat avea nevoie de putina umbra.”

„plecasem de una singura, dar voiam sa sosesc in doi. totul fusese pe dos. plecasem in doi. dar sosisem de una singura.”

„nu-mi sta in putinta eradicarea nefericirii. pot doar s-o distribui.”

„cine stie ce se poate alege de mine daca imi merge bine.”

„chiar si in cele mai frumoase case a fost torturat cineva. nu pot sa ma bucur ca ele exista.”