Category Archives: muzici

o seară trecută

primul gând: nici la lupeni nu mai găsesc așa călătorie în timp. mă așez entuziasmat – mai ales că fețele de masă în carouri sunt curate – și încerc să rețin toate detaliile. numărul chelnerilor îl atinge pe cel al meselor ocupate (vreo șase). ospătari pe stil vechi, cu mustăcioare și șervete care ies șmecherește din buzunare. cu țigările în mâini la masa lor speciala de unde se aud râsete (în rest lumea e cam tăcută). la trei mese diferite șed trei bărbați singuri, trecuți (da, ăsta e cuvântul potrivit): doi dintre ei au ochelarii sprijiniți pe vârful nasului și scriu concentrat la o sticlă (unul de vin, celălat de bere). al treilea doar fumează în sus, dar dă înțelegător, ușor și discret din cap când o aude pe corina chiriac într-un difuzor pe care nu-l dibuiesc: numai tu plictisit și ciudat, n-ai putut să reziști și-ai plecat. ce bine că am țigări! aș fotografia meniul unde scrie bufet, iar mai jos orar: luni-vineri. au nes cafe la 3.20 lei și coniac milcov la 3.70 lei. mâncarea vine după 2 (două) minute  – dar pentru comandă a trebuit să mergem noi la ospătarul care ne uitase la o țigară la masa lui de jurat (nu ne-a deranjat). înainte să plecăm ni se mai alătură un singuratic care deschide un ziar pe care nu-l recunosc. dar mă straduiesc și-mi dau seama ce e: revista magazin (nu-mi plac semnele de exclamare dar de data fac o excepție)!!! plecăm cu sentimentul că părăsim cercul poeților aproape dispăruți, cu un șlagăr pe măsură în boxe (și cu une autre histoire à te raconter):


tout disparaîtra, mais le vent nous portera


fiecare zi e un alt vers din conversation 16


blue valentine

cu orice/oricat de mult ai incepe, la final ramai cu atat de putin – era o replica din orele de care mi-am amintit in timp ce vedeam blue valentine, si in timp ce aveam impresia ca ma uit la un documentar, nu la o fictiune despre viata unui cuplu care a inceput imperfect de real si s-a sfarsit la fel. planurile – trecut plin de promisiuni/prezent plin de reziduri – alterneaza intr-un joc perfect de oglinzi, in care iubirea devine masochism, jocul – inconstienta, iar generozitatea e privita in timp ca lasitate si renuntare. ea si el se iubesc, apoi se detesta. se transforma, nu devin. se consuma si se pierd. stii/vezi/simti ca se intampla zilnic asta. dar mai rar vezi un film in care amandoi apar neajutorat de nevinovati. pentru ca desi intentiile lor au fost dintotdeauna dintre cele mai bune, au sfarsit prin a se infrange reciproc. blue valentine mi-a taiat orice avant de indragosteala. nu imi place sa stiu ca si iubirea se supune celei mai elementare logici: practic, numai ceva care nu se cosuma nu se poate stinge. asta sa fie raspunsul? mi-a trecut prin cap sa incerc si chestia asta – lipsa de reciprocitate asumata – dar mi-am adus aminte de prietenul meu, timpul, care o sa ma faca – pe nesimtite, cum ii place lui – sa mai uit ceva frivol caruia eu am incercat sa-i dau un ambalaj de profunzime romanesca. prin urmare, cu toate ca filmul e real si ca dragostea moare, mie nu-mi pasa. 9/10

nu e din film, dar e un cantec care…


. .


heaven


bienvenue dans ma réalité