Category Archives: nebun cu nervii

(m)alice

alice m-a plictisit. nu pt ca e feminista si tine discursuri – asta se intampla abia la final, cand revine cu picioarele pe pamant. insusi visul ei a fost departe de a ma zapaci. poate ca aveam asteptari prea mari de la dl burton. cred ca voiam sa vad un depp care sa fie mai mult decat depp [deja am impresia ca e acelasi in toate filmele] si al carui dans de victorie rivalizeaza doar cu cantoul lui pierce brosnan in „mamma mia”. wtf? ce-a fost aia? misto ideea de a o tripa pe regina alba, dar anne hathaway nu merge pana la capat si nu afiseaza malitia aia virginala care sa te scoata total din minti. de fapt am ramas cu impresia ca toate personajele mai au ceva de spus, dar efectele extraordinar de speciale le-au incorsetat in asa hal incat ele s-au chinuit undeva in planul doi sa-i ramana fidele lui lewis caroll. si nu au reusit, imaginea lor poate [mi-au placut „desenele”, pt ele filmul merita vazut]. iar lupta cu balaurul m-a facut praf: daca vreau sa revad lord of the rings, ma uit la lord of the rings.

uitati-va la fata trandafirului galben din gradina de mai sus, asa am iesit eu de la filmul asta.

Reclame

post vechi si drag

eu: auzi, de ce am ajuns noi asa?
k.: because I was unhappy. remember
eu: nu mai stiam exact 🙂


efectul cher

Eternal Sunshine of the Spotless Mind

am citit pe un site cu citate inteligente ca „the worst mistakes make the best memories” . wow, ce scuza draguta ca sa poti adormi mai repede si sa-ti deghizezi rictusul in zambet peste zi. mi-am facut o radiografie dentara zilele trecute si doamna de la aparat mi-a cerut sa inclestez dintii si apoi sa zambesc larg. nu am reusit din prima, desi era sa-mi crape maxilarele. cum sa strang din dinti si sa zambesc? am incercat a doua oara si mi-a iesit. bravo! probabil ca daca as mai fi continuat de cateva ori, nu as mai fi putut vreodata sa surad fara sa-mi inclestez maselele. cred ca asa e si cu greselile astea: daca le repeti, nu se transforma in amintiri, ci intr-un staus quo alarmant. asa ca mi-am propus sa evit toate oscar wilde-ismele si sa fac doar ce trebuie si ce conteaza, sa fiu cumpatat si drept. sa rationez in toate, dar mai ales acolo unde intotdeauna am plutit si implicit impiedicat: in indragostire. am incercat sa-mi ingrop scheletele fostelor relatii si sa ma impac cu cele ale partii – era sa zic adverse – care face aceleasi eforturi ca si mine. am incercat sa cer cat mai putin, sa fiu invizibil cand trebuie, sa nu sperii nici prin insistenta, nici prin absenta, sa-mi ascund teama sau entuziasmul, sa nu am proiectii, sa nu am interpretari paranoice sau sms-uri siropoase. sa nu fac nici o greseala, nici un gest de care as putea zambi cu indulgenta abia peste ani. de data asta sa nu fiu nici cu un pas in fata, nici cu unul in spate, sa fiu cum trebuie si cum am stabilit. numai ca pe drum am uitat de unde am plecat, nu am stiut intotdeauna sa citesc bine semnele, de bucurie nu m-am mai uitat pe geam si am accelerat si iar am ajuns iar la coperta a patra din „cautarea intermitenta” a lui eugen ionescu: „nu suntem stapanii evenimentelor ce se intorc impotriva noastra”.

in noaptea asta, in taxi, la radio, cher canta ceva patetic si ingrozitor, un cover dupa nazareth. cand i-am spus in gluma colegei care ma insotea ca ma concentrez sa nu sparg geamul cu capul, soferul a schimbat rapid postul si – guess what – tot cher se vaicarea, cu alta piesa, acelasi mesaj. de data asta am ascultat cantecul pana la capat si fuck, mi-am dat seama ca totul se reduce la un refren plin de clisee. da, nihilismul lui ionescu imi este cea mai dulce consolare [„irationalitatea este cu mult mai puternica decat rationalitatea: ne-o dovedesc anume comportamentul, erorile noastre. nu stim ce facem, credem a sti sau a putea face acte care ne-ar duce catre un tel – intoarcem spatele telului, facem ceea ce n-am fi voit sa facem, ajungem la contrariul a ceea ce erau scopurile dorintei noastre, ale sarmanei noastre vointe”] insa viata mea amoroasa incape iar intr-o piesa prostioara pop.

si de maine, nu-mi ramane decat sa fiu bland – pe Platon nu pot sa-l contrazic: „be kind for everyone you meet is fighting a hard battle”. But how can I meet myself?


my 1 000 tweet

de obicei e invers, imi fac reclama pe twitter la posturile de pe blog. acum e a o mia ciripitura si e cea mai draga. abia astept sa revad noi albinosul zilele astea. vorbeste librarul:


guest post: cinematograficul jurnal al oanei pellea

Acum cateva zile o prietena ma intreba pe gtalk daca am citit deja best-seller-ul jurnal al Oanei Pellea. Am tresarit, imi era teama ca va urma cunoscuta efuziune care nu poate fi cuprinsa in nici o marturisire, pentru ca efectul acestui mesianic volum depaseste orice catharsis. Imi cer scuze Angelei ca am suspectat-o imediat de lipsa de luciditate, am o scuza in zecile de posturi „miscatoare” pe care le-am citit pe bloguri si aiurea. Angela insa a vazut limpede, dincolo de toata spoiala cu care e marcat acest volum, asezat pe toate tarabele langa profetul neamului dacic (si romanesc), Dan Puric.

Angela mi-a trimis parerea ei despre Jurnal 2003 – 2009, de Oana Pellea, (editura Humanitas, 2009)pe care am sa o public ca guest-post. Eu nu am putut citi tot jurnalul. Motivele le gasiti in postul scris de Angela (si adresat cuiva care i-a recomandat cartea):

„Am asteptat toata cartea momentele alea de smerenie si umilinta, de a avea curajul sa te dezvalui asa cum esti,  momentele depresive despre care auzisem.

Eram pregatita sa nu-mi placa pt ca ar fi fost prea deprimanta sau sfasietor de umana, dar nu ma asteptam sa dau de asa o sclifoseala si-o alintatura :  „vai, ce buna si sensibila sunt eu si in ce lume rea am nimerit, imi plinge umbreluta si greierii de pe Luna …cu toate astea, eu va iubesc si Doamne-Doamne sa va dea caldura si lumina”:). De scenele de la manastrire nu mai pomenesc, mi-au zbarlit pielea de jena.

O inflatie de ginduri bune, de „iubesc”, cald, frumos, te imbaloseaza cu clisee si ii sunt dragi toti, chiar si colegele care o birfesc prin calorifer… e un fel de sfanta-mucenica pe care „ingerul greu a lasat-o pe pamint, iarta-ma, ingere!!!”
In acelasi timp, lumea e urata si bolnava, nu mai exista bun-simt, traditie, dar toate sunt in abstract, pt ca ea nu barfeste, nu invidiaza si, in general, n-are nici un defect, e o femeie superioara… c’mon!”, dar uite cum apar tot felul de fatuci care nu inteleg nevoia ei de frumos si de bunatate si-i taie textele din interviuri:)).

Nici o farama de autentic, totul e cinematografic , un limbaj religios inadecvat si ipocrit!
Indecent mi se pare si felul in care povesteste faptele bune pe care le face, de la muscata la vrabiuta… toate sunt prezentate intr-un fel din care sa ne fie clar ca ea este sensbilia si ca a facut-o din bunatate, nu pt ca era firesc sa faca asta.

Incredibil!!! Singuratate?! Nici vorba, e prea ocupata sa-si construiasca o imagine pt posteritate:))

Nu inteleg cum e posibil sa prinda chestiile astea la oameni destepti si care chiar sunt de bun-simt!!!!

Angela”


madonna si ceilalti

 Viata cu sora mea Madonna, de Christopher Ciccone in colaborare cu Wendy Leigh, editura Humanitas, 2009, traducere de Anca Barbulescu

suparat ca madonna l-a nedreptatit – mai ales financiar – fratele mai mic al madonnei care i-a fost costumier, decorator si regizor artistic in prima parte a carierei, isi scrie memoriile in care vrea sa arate adevarata fata a divei. eu zic ca nu a aratat nimic in plus. au fost altii inaintea lui care au scris despre mecanismele din showbiz, despre cum se construieste o cariera, despre toate artefactele create. c.ciccone a luat doar cazul cunoscut de el – sora sa – si l-a dat exemplu. madonna e un star egoist, se crede buricul pamantului si pt a se mentine deasupra lumii e in stare sa vanda si imaginea mamei demult moarte. si-a coafat si tapat trecutul, s-a culcat cu cine trebuie, s-a folosit de toata lumea asa cum si toata lumea a incercat sa se foloseasca de ea. dupa cartea asta, madonna imi place si displace la fel de mult. un singur lucru mi s-a parut mai iesit din comun pentru un teritoriu artistic: madonna are un program strict de somn, nu pierde noptile si e organizata ca un general de armata.

cel care se confeseaza devine insa antipatic. se scuza mereu si afirma ca nu e dependent, ci doar amator de droguri si am impresia ca-si voaleaza trecutul amoros. c.ciccone nu uita niciunul dintre starurile cu care s-a intalnit si daca in cazul partenerilor lui de alcov lui grija sa-i protejeze si sa le schimbe numele, in cazul starurilor n-are nici o jena, spre deliciul nostru. dar nici aici nu sunt mari surprize. petreceri in care se prizeaza [courtney love, kate moss, johhny deep, donatella versace, naomi campbell, jack nicholson] si cam atat. tonul general e de o singuratate ingrozitoare. fie ca e vorba de gwyneth paltrow, farrah fawcett, demi moore sau bruce willis, ai impresia ca toti plutesc intr-o mare de plictiseala, de pustiu si de nesiguranta. madonna insasi este extrem de nesigura pe ea si are mereu nevoie de confirmari si pupaturi in fund.

guy ritchie, ex-ul madonnei, e prezentat ca un idiot ilar care simte nevoia sa-si afirme in orice moment barbatia printr-un comportament homofob. c.ciconne spune ca din cauza lui ritchie,  madonna s-a indepartat de publicul gay care a sustinut-o la inceputurile carierei. foarte amuzante sunt si sedintele de cabala la care participa starurile: o religie pop confectionata parca special pentru ei. c.ciccone se ia in serios cand descrie aceste sedinte, dar mie mi s-au parut de kitsch dureros.

desi madonna a stat in tinerete in preajma lui charles bukowski si a lui andy warhol, episoadele in care apar ei in acest jurnal sunt rare. de altfel singura carte amintita pe care o citeste madonna intr-o seara este alchimistul lui coelho. 🙂

alte cateva detalii: madonna a fost pentru scurta vreme iubita lui vanilla ice, dar l-a parasit pt ca intelectual nu se potriveau [vanilla ice o fi fost amator de hegel si heidegger, mai stii?], madonna l-a concediat pe gene kelly dupa ce-l angajase coregraf pentru unul dintre turneele ei, donatella versace fumeaza din pachete marlboro create si produse exclusiv pentru ea la atelierul versace din milano, inscriptia „fumatul ucide” fiind inlocuita cu intialele donatellei in caligrafie gotica. curat rafinament cocalar, manca-ti-as. singurul normal din carte mi s-a parut warren beatty care si-a decorat sufrageria doar cu o masa si cu niste scaune. doar ca atunci cand discuta cu c.ciccone vorbea doar despre sex. si tot asa, in cel mai pur stil jackie collins.


in casa madonnei

sean_bukowski_madonna

„Nunta cu sora mea bate la usa, asa ca Sean decide ca e momentul ideal sa facem o infratire barbateasca serioasa.
Suntem singuri in bucataria lui cu faianta mexicana.
Scoate un briceag.
– Christopher, hai sa ne facem frati de sange.
Sunt socat, dar incerc sa pastrez o figura calma.
– Ce sa ne facem? intreb cat de nonsalant pot.
– Frati de sange.
-A, bine.
El si briceagul lui sunt periculos de aproape de mine.
-Da-mi degetul mare, spune el, cu vocea lui mormaita de tip dur, chiar mai exagerata ca de obicei.
Sunt stangaci, asa ca intind degetul mare de la mana dreapta. La o adica, n-am asa mare nevoie de el…
Sean ma apuca de incheietura cu o mana si imi face o taietura la mijlocul degetului. Curge sange.
Ma trag inapoi, dar nu prea mult, fiindca nu vreau sa creada ca sunt un papa-lapte.
Apoi isi face lui o taietura pe degetul mare.
Isi apasa degetul peste al meu si – timp de cateva secunde – apas si eu.
– Acum suntem frati de sange, spune el si ma bate pe spate.
Apoi pleaca sa-l caute pe Charles Bukowski, care tocmai a terminat de vomitat in baie.”

Christopher Ciccone, Viata cu sora mea Madonna, editura Humanitas, 2009, traducere de Anca Barbulescu, pag 118-119