Category Archives: rautati

firi, faze

Acum cateva seri am vazut-o la tv pe Gabriela Vranceanu Firea cantareata de colinde. Statea intr-un studio, pe un scaun, imbracata in ie & stuff si mima o colinda, in timp ce publicul se balanganea ca in Titanic, ultima seara. Mi-am zis ca asta e cel mai penibil moment al saptamanii pe care cu greu o sa mi-l pot scoate din lantul amintirilor care aduc traume, dar a fost –  pana ieri, cand am vazut o faza mai memorabila.

Nu i-am inteles niciodata pe domnii (imbracati de obicei in haine de piele sau in cojoace) care atunci cand intalnesc o doamna, doua, trei, le insfaca mana dreapta si le-o pupa de parca filmul care-i defineste este sense and sensibility. Aseara am avut oroarea sa vad varianta extrema la festivalul de film francez: un tip, 40 + i-a sarutat mana unei cucoane in timp ce avea gura plina cu chipsuri. Incredibil: sa mesteci, sa saluti si sa si pupi in acelasi timp. Data viitoare – exista mereu o data viitoare, care arunca o umbra de candid peste prezentul indecent – individul, oricare va fi el, isi va adauga si o scobitoare in coltul gurii, ca sa-si reprezinte complexitatea existentei la maximum.

Acum, ca sa purific putin postul asta pornesc o leapsa culturala, cu origini BBC-iste. Ma adresez celor dependenti de Little Britain: cu ce mare personaj va identificati? Eu as putea fi Andy, multumit cu tot ce are, marinimos si stralucitor ca un martor al lui Iehova. Voi?andy1


buddha of compassion

In week-end am vazut Kundun, filmul lui Scorsese despre Dalai Lama si plecarea lui in exil. Mi-a placut atat de mult, incat nu am putut compara starea pe care mi-a dat-o decat cu linistea castigata in urma excursiei de la Taize de acum cativa ani.

Am hotarat sa imbratisez „buddha of compassion” si sa ma mentin intr-o stare de serenitate permanenta, sa redevin zen, sa fiu bun si sa iau toate flyerele care mi se ofera pe strada (si sa spun si „multumesc”), sa iert pacatosii care imediat ce ies de la metrou isi aprind tigara si scuipa fumul aiurea, pe fata nefericitilor nonsmokeri, sa fiu intelegator cu soferul de taxi care se scobeste in nas si-mi povestete cate femei a futut el intr-o saptamana (dar nu uita sa-si faca de trei ori cruce cand trece prin fata vreunei biserici), sa ma abtin sa lovesc cainii de langa club care ma latra in fiecare zi, sa nu mai alung barzaunii care au invadat smochinii, sa nu strivesc corola de minuni a lumii, etc.

Dupa ce am imbratiasat aceasta hotarare, am fost acostat de o doamna in varsta care se plimba plictisita si, ce-i drept cam istovita pe bulevardul Dacia. M-a intrebat daca nu vreau sa o ajut sa treaca strada. Oao, providenta mi-a pus credinta la incercare!

Evident ca nu am traversat-o pentru ca nu era nici o trecere de pietoni prin preajma iar circulatia era ucigatoare. I-am salvat viata.


de sarbatori

1. Simona Sora se amuza in Dilema nr 226 de botezarea lui Pamuk la National TV: Eduard Pamuk. Sa va spun eu una mult mai simpatica auzita de curand: Orban Pamuk.

2.Aseara pe Realitatea, Victor Ciorbea isi justifica prezenta la patru ace cam asa: „m-am imbracat elegant pentru ca astazi sarbatorim rusaliile si cu acest prilej vreau sa urez La Multi Ani tuturor romanilor care sarbatoresc ceva „.

3.Azi dimineata, pe Antena 2, agentul literar Simona Kessler a rezistat eroic amfitrioanei Delia Budeanu care a intrebat-o daca „Degete mici”(by Filip Florian) este un thriller si a numit-o de vreo doua ori „regina copy-rightului”. In aceeasi emisiune Denisa Comanescu a afirmat – foarte inspirat- ca numai daca esti schizofrenic poti supravietui. Ole!

Simt nevoia sa sar un gard.


gala desenului sideral

Azi-dimineata, la ora 8 fix, numai la ProTV, Neti Sandu, aceasta Minerva a fashion-ului si Zina Dumitrescu a cerului, lunii si saturnului, si-a inceput predictiile astrale in verva:

„Azi va fi o zi fara cusur pentru toata lumea”.

Apoi i-a picat prompterul. Si ca pe vremuri, cand te scotea profa la tabla sa vada daca nu ti-ai copiat tema, vedeta protv a incercat sa treaca de emotii si sa fie silitoare, dar tot s-a balbait pentru ca nu mai stia cum sa diferentieze cusurul unui berbec de cusurul unui taur.

In alcatuirea viitoarelor horoscoape, cred ca Neti ar trebui sa se consulte si cu Pluto :


sala EUFORIA a cinematecii romane

 

Mediafax a publicat ieri o stire extrem de culturala, dar a mall-izat locatia. Filmele „Trenuri bine păzite”, „Ciocârliile pe sârmă”, „Acei oameni minunaţi şi aparatele lor de filmat”, „Vară capricioasă” şi „Sătucul meu drag” ale regizorului ceh Jiri Menzel vor rula la Bucuresti, în perioada 7 – 29 februarie. Potrivit agentiei de stiri, evenimentul ar avea loc la Sala Euforia a Cinematecii Romane.

Locatia a fost preluata literal si de redactorul plenicultural de la Realitatea Romaneasca.

Si eu ma uit la Euforia Tv la fetele alea posedate de shopping, dar inca nu mi-au luat fluturasii mintile.

ps. stie cineva ce film ruleaza in week-end la cinematograful Elodia Popescu ?

 


halloween special

nu cred sa fie nimic mai horror ca aceste vulpi si daca le-am ignora, poate am avea norocul sa faca asta.

in fine…

ce gasiti mai horror la acest clip? dansul lui C C Catch? pantera lui C C Catch? paianjenul lui C C Catch? rujul lui C C Catch? parul lui C C Catch? vanturile lui C C Catch?


Jurnalul lui Dan Goanta – rautatile

Cele mai multe vizite pe blog le am de la cei care cauta “dan goanta jurnal”. Cand am scris aceste randuri, am evitat sa dau amanunte picante din carte, desi ele se regasesc din prea-plin in confesiunuile lui Dan Goanta. In “cuvant inainte”, editorul marturiseste ca a preferat sa lase “in cvasiuitare rabufniri si umori ce nu-l defineau pe Danut “. Hm…cu toate astea, nu au fost crutati unii jucatori din media si viata culturala actuala. Oare cati dintre ei au fost curiosi sa afle cum au fost priviti si criticati de un fost coleg?Oare disidenta acestor zile, Rodica Culcer banuieste ce indignare ii trezea (“Nu-i dau un pumn in cap cum ar merita”)? Sunt sigur ca pe Johhny Raducanu il doare fix in sezut ca e considerat “groparul jazzului romanesc”. La Turcescu “se vede, in toate detaliile, efortul disperat de imagine”. Ioan T Morar il barfeste in ultimul hal pe Carol Sebastian -“o jigodie. A semnat si a turnat, a fost o lichea, a ramas o lichea.”.Tot dintr-o tragere de limba, Dan Goanta  afla ca la Tudor Giurgiu “dirijarea banilor este problematica, ca sa nu zicem mai rau”. Radu Cosasu “troneaza in redactie ca un patriarh al literelor romanesti”, “in rubrica lui nu scrie decat niste cacaturi, n-are nici o opinie…”.

 In jurnal mai sunt trantite si alte adevaruri  rautati, dar va las sa le cititi singuri. Jurnal de Bord a aparut la Editura Media On.