Category Archives: melancolii

ultima zi de plaja*

dezolant
scaune pliante stranse
umbrele pleostite
frunze in bazin
nici radio zu nu mai canta
nici ceafa de porc cu cartofi congelati prajiti nu se mai serveste
nimeni nu mai cauta umbra – alunitele sunt in siguranta
nici inotatoarea de performanta nu mai vine
si cand patricia isi ia locul in casti ma ia cu chef de drama
ce as mai pleca daca as avea de langa cine

*probabil vor mai fi zile de plaja anul asta, dar suna foarte de efect ultima zi de plaja. si ca sa fiu exact pana la capat: era o umbrela deschisa si frunzele nu erau atat de multe incat sa aduca peisajul la tristetea la care visam. cand am plecat un baiat si cu o fata s-au asezat frumos la umbra. poate mai tarziu a venit si inotatoarea de performanta cu corpul nefotoshopat. si nu duc lipsa muzicii de strand, ajunsesem sa fredonez hituri cu habibi si gang bang. nu stiu de ce am scris chestia de mai sus, sunt bine mersi. dar cand ascult if you go away ma apuca, usor posedat. play.


o seară trecută

primul gând: nici la lupeni nu mai găsesc așa călătorie în timp. mă așez entuziasmat – mai ales că fețele de masă în carouri sunt curate – și încerc să rețin toate detaliile. numărul chelnerilor îl atinge pe cel al meselor ocupate (vreo șase). ospătari pe stil vechi, cu mustăcioare și șervete care ies șmecherește din buzunare. cu țigările în mâini la masa lor speciala de unde se aud râsete (în rest lumea e cam tăcută). la trei mese diferite șed trei bărbați singuri, trecuți (da, ăsta e cuvântul potrivit): doi dintre ei au ochelarii sprijiniți pe vârful nasului și scriu concentrat la o sticlă (unul de vin, celălat de bere). al treilea doar fumează în sus, dar dă înțelegător, ușor și discret din cap când o aude pe corina chiriac într-un difuzor pe care nu-l dibuiesc: numai tu plictisit și ciudat, n-ai putut să reziști și-ai plecat. ce bine că am țigări! aș fotografia meniul unde scrie bufet, iar mai jos orar: luni-vineri. au nes cafe la 3.20 lei și coniac milcov la 3.70 lei. mâncarea vine după 2 (două) minute  – dar pentru comandă a trebuit să mergem noi la ospătarul care ne uitase la o țigară la masa lui de jurat (nu ne-a deranjat). înainte să plecăm ni se mai alătură un singuratic care deschide un ziar pe care nu-l recunosc. dar mă straduiesc și-mi dau seama ce e: revista magazin (nu-mi plac semnele de exclamare dar de data fac o excepție)!!! plecăm cu sentimentul că părăsim cercul poeților aproape dispăruți, cu un șlagăr pe măsură în boxe (și cu une autre histoire à te raconter):


tout disparaîtra, mais le vent nous portera


up on cloud no 9

e ultima saptamana aici, in a 8 casa in care am stat in cei 13 ani de bucuresti. m-am gandit sa scriu ceva despre toate opt – ce-mi amintesc la prima strigare, primul feeling sau ce a mai ramas:

1. camera rece din vila de langa gara de nord: o maicuta care statea si ea in gazda si care strangea fonduri pt manastire in gara. uneori, cand veneam de la cursuri, treceam pe la ea si imi dadea bani sa-i fac niste cumparaturi. dupa privirea trecatorilor, ma simteam ca un peste de maicute/un vis dintr-acela clar si premonitoriu care si-a aratat, din pacate, efectele intr-o luna. e singurul vis pe care mi-l amintesc clar si acum, ca o amintire recenta (au mai ramas din el cateva simboluri nedeslusite)/scarile care scartaiau/barfele vecinilor („vecina de la parter isi otraveste constant sotul, sa-l mosteneasca”)/stresul ca deranjez/becurile care se ardeau continuu/apoi radioul care a ars brusc/televizorul a ars si el/si evident, inconstient, cu ajutorul unui incalzitor de ceai uitat pe o masa, am dat un foc mic la casa. am fost fericit sa ma mut chiar inainte de craciun.

2. camera calda de la chibrit: gazda mea era un vaduv de 82 de ani, care tocmai isi luase carnetul de sofer/imi fura din after shave/avea o iubita care semana cu elena ceausescu/si o amanta. odata i-am prins alergand goi prin casa/alta data, mosul mi-a aratat ca are in camara zahar produs in anii 80.

3. cea mai misto camera ever din militari: intunericul cosy/tapetul usor scorojit/tv alb-negru „sport”/umbrela pe post de telecomanda/gradina mica de sub fereastra/cele mai multe filme vazute pe laptop/aici am inceput sa-mi fac de cap cand gazda nu era acasa sau dormea. uneori, ma ruga sa mai intarzii, pentru ca mai venea cate o vecina in vizita (sotia administra casa de la tara).

4. garsoniera de la romancierilor: pe proprietara o numiseram monica belluci/de fiecare data cand aud asta, imi amintesc de iarna calda petrecuta acolo.

5. apartamentul din piata resita: it came with a cat/it was happiness.

6. garsoniera din tineretului: no memories is good memories/aici mi-am dezvoltat my virtual sanity cu acest blog

7. apartamentul din progresul: /poate altadata/

8. casa din timpuri noi: hipstereala/pahare mici cu visinata/prieteni/pahare mari de vin rosu/nopti/periute de dinti nepoftite/doi soricei  – unul a murit de foame, pe al doilea l-am parasutat in zapada/virtual insanity/greseli/greseli indreptate/greseli repetate/mi-am dat seama cat sunt de adult cand au venit parintii in vizita si i-am certat ca nu au mancat tot din farfurie/plus ca am baut mai mult ca ei/per total, un spatiu prea mare pentru mine/o libertate pe care nu o mai vreau. abia astept sa plec la nr 9. as in cloud n0.9: white, easy & soft, if possible.


ghici de cine-mi placea


moonlighting [post lunatic]

tin minte ca in copilarie aveam o teama viscerala de canalele cu capace fara gauri. daca intamplator calcam pe unul (sau eram impins de vreun coleg mai rational) eram sigur ca urma sa nu iau zece la lucrare sau sa ma asculte cand nu am invatat. alte probleme nu aveam. de atunci urasc si ziua de joi, de cand am luat primul 3 la chimie, intr-o joi seara, iarna, pe la 5. de atunci mi se apleaca si de fiecare data cand se face ora 5. vreau brusc acasa, sa-mi fac cartofi prajiti si sa nu fiu intrebat ce e molecula.

e semn rau sa crezi in superstitii. dar eu cred in stele. nu sunt sigur ca zodierii stiu ce fac, cum au ajuns ei sa decreteze ca saturn este „the old devil”, dar eu vreau sa-mi explic sirul de intamplari care vin sau nu deodata. adica de ce atunci cand imi sun trei prieteni nu-mi raspunde nimeni si eu devin paranoic? iar apoi ma suna toti odata si nu pot vorbi cu nici unul din cauza asta. de ce in ziua in care ma trezesc cu gatul aproape frant autobuzul pleaca brusc din fata mea, apoi sunt idiot la serviciu, apoi sunt futut afectiv la telefon, apoi, la 3 dimineata unuia nu-i plac ochelarii mei si vrea sa-mi puna cu pumnul lentile de contact? de ce in saptamana in care steaua aflata in centrul sistemului nostru solar le perimite pasarilor sa-si faca in sfarsit de cap prin copacii inca intepeniti, ma propasesc si eu cu doua-trei date-uri compensatorii? de ce se opreste apa in clipa in care cade netul si primesc si somatie de la gaze ca nu am platit, desi am facut-o constiincios, dar in alt cont (probabil in ziua in care a trebuit sa plec de acasa pt ca volumul maxim al radioului nu mai acoperea bormasina vecinului de jos si lectia de chitara electrica a celui de pe palier)? de ce atunci cand citesc, citesc trei carti deodata si cand nu, nici una? de ce atunci cand imi lipseste cineva, imi dau seama ca-mi lipseste si altcineva si sirul nu se mai opreste? de ce cand mi-e bine toate merg struna si cand e rau nu am nimic? probabil ca de aceea cred in stele: ele dau un nume relativ, subiectiv si minunat de interpretabil vidului dintre statia de metrou si casa. si nu stiu daca e de bine sau de rau, insa mai cred ca in momentul in care timpul le vindeca pe toate, le vindeca pe toate deodata.

aceste truisme haotice – inclusiv amintirea cu ziua indepartata de joi de la ora de chimie – mi-au venit cand am dat in seara asta peste ceva uitat si indragit:


summer of 05/when we were…