Category Archives: zilnice

am fost / am ramas

am fost: cel care nu stia cum sa primeasca, cel care alerga doar dupa ce nu putea obtine, cel care scria aici ca sa plateasca, cel caruia ii era teama sa se bucure pana la capat, cel care reprosa celorlalti ca nu stiu sa se bucure, cel care regreta o multime de banalitati pentru ca avea impresia ca parerea de rau da greutate si transforma banalul in ceva cu semnificatie, cel pentru care povestea conta mai mult decat trairea, incercarea de a crea amintiri valora mai mult decat efortul de a fi prezent, cel care nu stia sa ceara cand avea acest drept, cel care hartuia, cel care isi insusea libertatea altora (pentru ca nu nu isi permitea libertatea proprie), imatur, cel care bea de cele mai multe ori peste masura, cel care statea pe margine, cel care asculta mai mult decat era cazul, cel care confunda iubirea cu nevoia de control (eufemism pentru manipulare).

am ramas: cel care se deschide aleatoriu, fara motiv, in fata unor persoane care poate nu sunt dispuse la asta, cel care se bucura de solitudine, cel care are asteptari rezonabile de la prieteni, ca de-aia ne numim prieteni, cel caruia ii place sa lege continuu legaturi si sa riste sa fie dezamagit, cel care nu ii intelege pe cei carora le e teama de asta, cel pentru care un sex date reprezinta  intotdeauna mai mult, cel care critica, cel care se poate indragosti usor, copilaros, cel care bea de cele mai multe ori peste masura, cel care incearca, cel care e pe primul loc in viata lui, cel care trece cu vederea, cel care intoarce spatele cu usurinta (urmeaza-ma daca poti), cel care stie cand greseste dar continua, cel ghidat de ceea ce simte, cel melancolic, cel care spune si apoi isi da seama, (si tocmai de aceea) cel care tace mult, cel care scrie aici ca sa se dumireasca si sa-si invinga teama de ridicol.

am devenit: in proces de constientizare. coming up soon 

Anunțuri

like an autist on a wire(less)


8.20 –  trezirea

8.35 –  înapoi în pat cu un castron cu struguri (hamburg, if possible). laptopul e deja deschis: 10 minute de facebook, twitter, ceva presă.

8.45 –  gmail, începe ziua de muncă: open mail, send mail, forward mail. ce dracu a vrut y. să zică? translate. research. new clients. send to upload. follow up. reply all.

11.00 –  pauză (strugurii s-au terminat). facebook/twitter: read. like. comment. post. like. RT. 1 message. chat unavailable, azi.

11.15 – back to work. deschid cotweet, google reader, read, read, read, new update, post 10 updates.

12.00 – mic dejun/prânz. omletă/paste (as in farfalle, not copy paste). ceai verde/alb.

12.30 – întoarcerea la laptop. inboxul e subțire, ca și conexiunea  (die, vodafone! die!). mă concentrez pe research. send mail. lentoarea e aici, nu-i pot face față decât dacă socializez. deschid facebook, twitter și încă ceva. send mail. chat. send mail. chat. hmm, uite ceva: ce cauți/nimic/dar de ce m-ai agățat/mi-au plăcut pozele/și acum?/în nici un caz acum. logout. send mail.

16.00 – 17.00 laptopul rămâne singur acasă. eu – offline. aer. supermarket: vin, struguri.

după 17.00 – forever laptop. whatever internet. film. obligatoriu sex: fuck vodafone!

înainte de culcare – check mail, send mail, mark as unread (mâine dimineață o să fie mai zi ca azi).

chiar înainte de culcare – ultima gură de vin roșu, apa de gură care albește. lumina de la veioză și lumina de la laptop se sting aproape concomitent.

adorm – vise: move to spam.


firimituri

nu am dormit foarte bine, dar mă trezesc liniștit, pentru că oricum nu ăsta era scopul. e prea devreme și tac. când plec însă, devin agitat și simt nevoia să vorbesc cu prieteni dragi. sun, supăr (p1), încerc să împac (p2), amuz (p3). muncesc, ascult radio, încălzesc pastele rămase de duminica, ațipesc cu o bere la vh1, ies, beau două cosmo, povestesc, mă opresc la kaufland și înfulec patru mici, vin acasă, mailuri, iar înainte de somn mai e ceva de spus:

nu mai știu dacă ți-am răspuns că lucrurile vor rămâne astfel mereu și doar tu poți să te schimbi. iar daca vrei să modifici ceva nu trebuie să o mai lălăi, ci să tai din timp răul camuflat în bine comod și facil. ce va fi după, nu-ți va conveni complet pentru că 1. situația călâie se va transforma într-un duș al dracului de rece și 2. singurul lucru care va mai fi împărtășit va fi suferința, blah blah. (dar oare nu-i mai bine să te consume o acțiune/schimbare decât o eternă obișnuință pasivă ?)

m-a surprins ulterior ușurința cu care ți-am mărturisit  unele lucruri greșeli, aproape mândru. o să întelegi și tu mai târziu. și nu, nu e compromis sau resemnare, face parte din procesul de detașare pe care mă îndoiesc că cineva îl stăpânește complet.

și uite, am mai găsit ceva dintr-o carte care face apologia melancoliei: “pasiunea noastră pentru fericire indică o ură de rău augur pentru tot ceea ce crește, înflorește și apoi moare. (…) nu mi-ar plăcea să ne trezim într-o dimineată și să regretăm ce am făcut în numele bucuriei fără griji. nu mi-ar plăcea să coborâm din paturi și să pășim într-o lume golită de splendidele drumuri singuratice și de grandoarea hotelurilor dezolante, a geniilor aproape zdrobite și a poemelor lor frenetice. (…) dorim, în cele din urmă, să stăm treji târziu într-o noapte și, din capriciu, să privim oglinda din baie. în reflexie suntem martorii propriei noastre expresii. este, conchidem, mai degrabă tristă și îngrijorată. zâmbim larg și ne ferim rapid. ne întoarcem lent la aspectul normal și găsim frumusețe în propriii ochi ce reflectă inima frântă.” (eric g. wilson, împotriva fericirii, editura nemira, 2009) ușor patetic, dar destul de adevărat.


alte imagini

aștept metroul. e iulie, vineri, aproape de ora 6, peronul plin, trenul întârzie să-i ducă acasă pe toți obosiții care acum devin răbdatori pentru că ajunul weekendului are darul omenesc de a calma. vine metroul, se umple până la sufocare. caut strategic un loc din care să nu fiu nevoit să văd/miros nici o subsuoară sau să ating vreun strat superior de epidermă. trenul pleacă, în căști îmi cântă doar mie muzica, stau nemișcat, mă gândesc la marea ce va să vină (sau să vin eu la ea, de fapt) și privesc. cefe, păr strâns (din fericire), cămăși și tricouri nedezlipite de piele. mai jos, pe scaunele din raza mea vizuala (și în dreapta, și în stânga) sunt așezate doar femei. încruntate sau liniștite sau cu aer hotărât, privesc înainte fără să vadă aparent nimic. la un moment dat, par că își fac semne unele altora. una chiar murmură ceva, alta zâmbește, alta face un gest disprețuitor-nepăsător cu mâna. simt o rumoare, de parcă se pregătește un flashmob dispneic și-mi scot imediat căștile de pe urechi. se pare că un bărbat își vocalizează gândurile. nu foarte tare, nici foarte agasant,  doar propoziții scurte: e prea cald/de ce ne înghesuim așa/hai să coborâm/ce chestie.  ceilalți bărbați tac sau nu sunt interesați. doar doamnele încep un răspuns. una direct: dacă nu ești mulțumit, coboară. alta își arată compasiunea adresându-i-se necunoscutei de lângă ea: e doar bolnav. alta zâmbește de parcă revede un moment cand a trebuit sa-și dojenească soțul că a băut prea mult. altele două încep o conversație la care nu am cum să am acces.

dar brusc, bărbatul nu mai rostește nimic și intră în rândul celorlați tăcuți. rămâne doar schimbul de șoapte și de priviri al  femeilor, care de acum devine constant. cu marea ce va să vină în weekend, mi se arată o imagine în cap: pe o plajă, toți bărbații din vagon redevin băieții de odinioara și se joacă in liniste,  fac castele de nisip, se aruncă în gropi, etc  într-o inconștiență înșelătoare. ele, doamnele din vagon, rămân tot așa și veghează de undeva de la margine, dar îndeajuns de aproape ca să mai poată interveni, extrem de mândre, dar terifiate de certitudinea că atunci cînd ele nu vor mai fi, ei vor fi pierduți de-a binelea.


tot pentru ana…

…dar nu numai, în ordine relativ cronologică (dupa asta):

mi-ai sugerat că ar fi bine să încerc să vorbesc cu prietenii despre ce mă preocupă cu adevărat

apoi tu mi-ai cerut să tac, să nu-ți spun rezidurile mele. ți-am zis că ești printre puținii cărora le pot destăinui orice, dar de acum cred că nu o mai pot face

tu ai început să plângi când ți-am spus și mi-am dat seama că unele lucruri ar trebui să le țin doar pentru mine

tu m-ai sunat ca să-mi auzi vocea și nici nu bănuiești cât de bine ai ales momentul, din nou

tu mi-ai zis la revedere și am înțeles. asta e, uneori pot atât de puțin, dar nu mă mai pot simți vinovat pentru asta

mi-ai spus sa nu mă aștept la îndrăgosteli, dar exista o regulă, o definiție sau o încadrare pentru asta?

m-ai mustrat că am uitat sa te anunț că nu mai plec la mare, că-mi trimiteai cadoul 🙂

iar tu mi-ai spus că ai pierdut iubirea, dar ai câștigat liniștea. și m-am gândit că greșești, că astea două ar trebui să fie egale, apoi ți-am dat dreptate, apoi am băut vin împreună si totul a devenit același lucru.

truth is, everybody is going to hurt you; you just gotta find the ones worth suffering for (bob marley)


imaginile de azi


imaginea 1: pe niște trepte abia măturate de rafale,  o florăreasă și soțul ei – amândoi mari și grași și impunători. brațele ei tremură, sunt sigur că și vocea, deși nu o aud, și presupun că vorbesc de doctori sau de copii. el ține într-o mână o umbrelă de unică folosință care nu-i acoperă deloc. cu cealaltă mână o ține pe ea.

imaginea 2 : o piesă lăsată demult in iphone și brusc o zi de plajă și nu mai am timp să dau next song că deja imaginile însorite sunt aici, deși acum plouă și uitasem.  e incredibil că panica de atunci e acum doar naivitate. iar imaginea 2 (amintire) se transformă în imaginea 3 (proiecție):

imaginea 3: e vară și asta nu e o consolare, din contră. vara doar cele mai solide frivolitați au sens. bănuiesc că o să mai rămân cu imaginea 2 ca referință.

imaginea 4: norii si imediat ploaia de pe strada viitorului, aflată aproape de strada toamnei.

imaginea 5: andreea marin. tipa care-mi vinde device-ul pentru internet de la vodafone aproape că mă invită aici, pe canapea.

imaginea 6: chipul unei prietene de demult cu care m-am întâlnit întâmplător și surprinzător și nu am știut ce să spun.

imaginea 7: fața unui necunoscut deja familiară, trecută prin geamul tramvaiului (proiecție).  imaginația brută mi-a fost reactivată de când l-am auzit pe acest cerșetor-actor bâlbâit vorbind impecabil la un telefon mobil.

imaginea 8: o fetița de vreo 2-3 ani tuciurie inclusiv la tricoul cândva galben, făcându-și cruce în spatele unei biserici. nici urmă de mamă prin împrejurimi, dar țigăncușa nu pare deranjată de asta.

imaginea 9: tot in tramvai, o privire curioasă, de 2 secunde,  ridicată din enciclopedia lucrurilor care mă sâcâie zilnic. o privire la care m-aș uita mai mult.

imaginea 10 ar trebui să fie tot o proiecție și mi-a fost sugerată de o poveste. ar trebui sa-mi proiectez cum aș putea continua fără tine.  imaginea 10 nu poate fi proiectată nicicum.


inventar de zi


dimineață a fost foarte cald, iar seara am dârdâit de frig. dar nu mi s-a părut deloc nelalocul lui să ajung acasă semi-înghețat, dar prăjit de soare. să nu-mi dau seama dacă febra e un început de răceală sau de insolație. nici nu mai conta, atata timp cât acasă mă aștepta supa de găină cu găluște. azi a fost o zi plină de râsetele copiilor care am fost (și care ne-am jucat atât de mult împreună) și vorbele serioase ale adulților care ne străduim să fim. tot azi am auzit că ești copil atâta vreme cât mai ai părinți în viață (spunea cineva care nu mai e copil, după acest criteriu). o zi egală cu spațiul rămas gol și cu cel umplut ușor și încântător de copiii foștilor copii (care am fost sau încă mai suntem, depinde de criteriu). apoi, accidental, mi-am dat seama cât de echilibrat am fost mereu în nestatornicia mea, cât de consecvent în inconsecvență. pe seară, dupa supă, mi-a trecut prin cap că filmul meu preferat ar putea să nu mai fie acel ceva întunecat, grav și bătrânicios, ci altceva neserios de optimist și comic, ușor frivol. și la cât de bine m-am simțit azi, am realizat că aș avea nevoie de un motiv extrem de drag și de serios ca să sar peste o sărbatoare acasă-la-ai-mei și să rămân acasă-la-mine. și că tânjesc, în același timp, după acest motiv. în această noapte, motanul părinților, care abia mă tolerează, a decis sa doarmă cu mine. simte el ceva, presupun.